Managerul lui Tottenham Hotspur, Harry Redknapp, a declarat pentru cotidianul "Daily Mail" că a fost jefuit la Madrid de toţi banii pe care îi avea.
Tehnicianul a călătorit în capitala Spaniei pentru a-i vedea la treabă pe doi dintre jucătorii pe care îi doreşte la echipă, Diego Forlan (Atletico Madrid) şi Lasana Diarra (Real Madrid), în meciul din Cupa Spaniei dintre cele două echipe.
Înainte de a intra la meci, managerul lui "Spurs", însoţit de asistentul Kevin Bond s-au învârtit în jurul arenei "Vicente Calderon", fiind încântaţi de atmosfera dinaintea derby-ului.
La un moment dat, Redknapp a fost înconjurat de şase indivizi. Doi dintre ei i-au distras atenţia, aşezându-se în genunchi înaintea lui, ca şi cum ar fi cerşit şi l-au tras pe englez de pantaloni. Când tehnicianul s-a aplecat să încerce să să-i îndepărteze pe cei doi, ceilaţi l-au buzunărit în câteva secunde. "Am văzut totul, dar m-am blocat, nu am putut face nimic", a spus "secundul" Bond.
Redknapp a rămas fără portofel, fără bani cash şi fără cărţile de credit. Spre norocul lui, tehnicianului i-au răma telefonul mobil şi paşaportul, pe care le ţinea în haină, în buzunarul de la piept.
"Mi-a fost greu să mă concentrez la meci, fiind cu gândul la ce am păţit. Nu-mi venea să cred că fusesem buzunărit. Or fi văzut că sunt engez şi probabil că hoţii au preferat să fure de la un străin. Mă gândeam după meci că hoţii petrec într-un restaurant bând vin de calitate şi mâncând câte o friptură suculentă, şi eu nu aveam bani nici măcar de un pahar de vin", a spus Redknapp care nu a reclamat inicidentul la poliţia spaniolă.