Pregătindu-şi valiza pentru a veni mâine la Bucureşti, Jeffrey Franks, şeful Misiunii FMI, a afirmat precaut că este dezamăgit de lipsa programelor României în sensul relansării economice. E o detaşare destul de vizibilă faţă de declaraţiile de amant înflăcărat ale aceluiaşi domn, de acum câteva luni, când aşternea public petale de flori în calea lui Boc, lăudându-i sadismul cu care i-a sufocat pe români şi precizând - dar de câte ori s-a dovedit a fi profet mincinos? - că sunt certe o creştere economică de 1,5-2%, scăderea semnificativă a inflaţiei şi ieşirea din recesiune.

Pasul înapoi al lui Franks nu e doar o evaluare prudentă. E mai curând pregătirea terenului pentru o nouă atitudine dură, inflexibilă, în raporturile cu Guvernul român, ajuns un executant docil al poruncilor sale, un valet care anticipează până şi pretenţiile nerostite ale stăpânului. Pretenţii care nu se vor atenua, dimpotrivă, odată cu încheierea unui nou Acord, pentru o “centură de siguranţă” de 3,6 miliarde de euro. Ceea ce nu va exclude noi împrumuturi de pe piaţa bancară pentru cârpirea deficitului bugetar şi rostogolirea uriaşelor datorii acumulate şi creşterea dobânzilor, fără vreun efect economic pozitiv.

Mă întreb dacă mâine, la prima întâlnire cu Jeffrey Franks, Boc îi va servi cafeaua în pahar de plastic, ca acum doi ani, spre a-i demonstra că Guvernul face economii. Evident, nu-i va vorbi despre dezmăţul financiar (prime, achiziţii, călătorii etc.) din zona guvernamentală, nici despre jaful care se perpetuează în companiile de stat ori de corupţia din rândul demnitarilor. Să fim drepţi, nu FMI este principalul vinovat de toate astea. Deşi are şi el o mare răspundere pentru incoerenţa politicii economice, pentru punerea ţării pe butuci. Misiunea FMI, însă - dacă e să dăm crezare afirmaţiilor din Financial Times, potrivit cărora România e un laborator unde finanţa mondia