Ca să o convingă pe Neagu, managerul Constantin Roibu i-a oferit funcţia de vicepreşedinte al clubului Ralucăi Covaci, fiica antrenoarei care a descoperit-o pe Cristina
Cristina Neagu şi Patricia Vizitiu au semnat aseară, la Rm. Vîlcea, noile contracte de joc cu campioana României, Oltchim. Deşi au fost ofertate de Viborg, Neagu şi Vizitiu au ales să continue în România, la vicecampioana Europei.
"Au fost mai multe motive care m-au făcut să rămîn la Oltchim. Ataşamentul suporterilor şi felul cum s-au comportat întotdeauna faţă de mine a contat foarte mult. De asemenea, faptul că există un manager ca domnul Roibu, căruia nu am ce să-i reproşez, m-a făcut să iau această decizie", a declarat Neagu. În plus, cea mai bună jucătoare din lume în 2010 a adăugat şi faptul că are familia aproape şi că joacă la o echipă puternică.
"Sînt fericită că am rămas la Oltchim. Le mulţumesc suporterilor pentru ataşament şi le promit că voi da totul să cîştigăm Liga Campionilor, să demonstrăm că sîntem mai bune decît Viborg"
Cristina Neagu, inter stînga Oltchim
Patricia Vizitiu e şi ea mulţumită. Interul dreapta se săturase de toată tevatura care se crease în jurul transferurilor ei şi al Cristinei. "M-am săturat să aud că sîntem legate una de cealaltă, că nu vrem să jucăm decît împreună. Eu am aportul meu la echipă, ea îl are pe al ei. Fiecare cu treaba ei. Sîntem prietene şi nimic mai mult", a spus Vizitiu, care şi-a propus două obiective pentru viitor: să cîştige Liga Campionilor cu Oltchim şi să revină în echipa naţională.
“Am dorit ca în această lună să semnăm prelungirea contractelor cu handbalistele cărora le expiră angajamentele în această vară. Am insistat ca acest lucru să se întîmple înainte de începerea meciurilor din grupele principale ale Ligii Campionilor. Nu doream ca jucătoarele să se gîndeas