Pământul ar putea avea încă un "soare" în acest an anul acesta, timp de câteva săptămâni, susţine un fizician australian. Acest al doilea "soare" este în fapt una dintre cele mai strălucitoare stele, Betelgeuse, care se va transforma într-o supernovă.
Explozia va fi atât de strălucitoare încât, deşi steaua se află în constelaţia Orion, situată la 640 de ani lumină de Terra, ar lumina cerul în timpul nopţii la fel de puternic ca Soarele, transmite dailymail.co.uk.
Fizicianul Brad Carter, de la University of Southern Queensland, Australia, a declarat, că explozia va avea loc "înainte de 2012" sau "în orice moment în următorul milion de ani".
Cum o astfel de temă stârneşte controverse, speculaţile potrivit cărora supernova ar avea legătură cu predicţiile din calendarul Maya privind sfârşitul lumii în 2012, au început să circule pe internet.
De altfel, specialişti încă nu s-au pus de-acord asupra momentului în care va avea loc explozia. În termeni astronomici, Betelgeuse urmează să se transfome în supernova în viitorul apropiat. Cu toate acestea, deoarece se va produce la o distanţă mare de Terra, nu ne va afecta planeta, afirmă oamenii de ştiinţă.
Betelgeuse, a doua stea ca strălucire din constelaţia Orion, este o supergigantă roşie. Specialiştii explică faptul că dacă ar fi plasată în centrul sistemului nostru solar, suprafaţa sa externă s-ar extinde până la orbitele lui Marte şi Jupiter, transmite Mediafax.