1. Se pare, totusi, ca "tafna" Romaniei fata de blocarea intrarii in Schengen a avut rost. Grupa europeana de evaluare a modului in care ne-am facut temele (Sch-Eval) apreciaza ca pregatirile noastre sunt pozitive de la "A la Z". Prin ce am binemeritat aceasta schimbare radicala de optica?
- In primul rand, nu este vorba de nici o schimbare de optica, pentru ca realizarile tehnice ale Romaniei nu au fost contestate niciodata. Abuzul Frantei si, in prima faza, si al Germaniei, a fost de a fi aplicat Tratatului Schengen criteriile Mecanismului de cooperare si verificare din domeniul justitiei. Cu alte cuvinte, luam o nota proasta la matematica pentru ca nu am invatat la biologie. De altfel, Germania s-a alaturat cu greu demersului francez si s-a desprins de el de indata ce a avut prilejul sa o faca. "Tafna" romaneasca a avut, asadar, darul, sa scoata in evidenta caracterul subiectiv al atitudinii Parisului. Pe de alta parte, insa, a si provocat Franta la o atitudine intransigenta, care frizeaza absurdul, pentru ca niciodata o tara cu orgoliul Hexagonului nu va accepta ca o tara mai mica, aflata la periferia Europei, poate avea dreptate. Nu este drept, nu este corect, dar nici nu putem trece de Franta prea usor. Cum scria La Fontaine in fabula "Lupul si mielul", cel mai puternic are intotdeauna dreptate ("La raison du plus fort est toujours la meilleure"). De altfel, diplomatia romaneasca intreprinde deja demersuri diplomatice, discrete pentru a rezolva diferendul cu Franta, caci nu avem nimic de castigat din el, mai ales ca Romania are in continuare o reputatie proasta in UE, nu numai din cauza unor compatrioti care cersesc, fura si se prostitueaza pe unde ajung, ci si din cauza incapacitatii politicienilor nostri de a reforma justitia si de a diminua coruptia. Trebuie sa admitem, desi nu ne convine, ca de fapt, criticile Frantei erau intemeiate - doar ca n