Cel puțin în două dintre intervențiile ulterioare mariajului dintre PNL și PC, Călin Popescu Tăriceanu a demonstrat mai multă maturitate politică și înțelegere a comportamentului electoral al unei mari părți a românilor, decât Crin Antonescu.
***
Prima dată, domnul Călin Popescu Tăriceanu a atras atenția că alianța cu PC, urmată de un pact cu PSD va polariza electoratul, mobilizând susținătorii PDL. Lucru perfect adevărat și demonstrat în cel puțin câteva ocazii.
Cel mai recent exemplu a fost eșecul ”proiectului Johannis”, când rezultatul final a fost mult sub suma care ar fi rezultat din adunarea procentelor PSD, PNL și UDMR. Nici măcar Corneliu Vadim Tudor n-a reușit să-și convingă susținătorii, și nici Klaus Johannis pe sibieni ori Gheorghe Ciuhandu pe timișoreni, asta în condițiile în care a fost vorba de un electorat altfel foarte fidel liderilor lor.
Un eșec asemănător a suferit și Șerban Rădulescu, candidat la Primăria Cluj-Napoca, în turul II, împotriva lui Gheorghe Funar. Atunci, între primul și al doilea tur de scrutin, reprezentanții UDMR, PSD, PNL, CDR și ai Alianței pentru România au încheiat o alianță de susținere a lui Șerban Rădulescu (pe atunci candidat din partea CDR). În Consiliul Local, cele cinci formațiuni politice reușiseră să câștige 20 din cele 31 de locuri (mai mult de 64%). Cu toate acestea, alianța nu a avut credibilitate, și Gheorghe Funar a câștigat Primăria cu peste 53% din voturi. Iar explicația e simplă: neîncrederea într-o coaliție atât de colorată i-a lăsat acasă pe mulți dintre cei care, în primul tur, optaseră pentru unul dintre partidele în discuție, dar i-a mobilizat pe susținătorii lui Gheorghe Funar.
Contraexemplele posibile (Convenția Democrată Română, în 96, respectiv Alianța D.A., în 2004) nu sunt, însă, relevante. Pentru simplul motiv că au reușit să transmită mesaje coerente (și, mai ales, c
