"Mark şi Andrew Madoff nu ştiau despre fraudă înainte ca tatăl lor să îi informeze despre ea, miercuri. Au fost şocaţi şi au anunţat autorităţile imediat. Cei doi fraţi se numără printre numeroasele victime ale acestei scheme şi vor continua să coopereze" - Martin Flumenbaum, avocatul familiei Madoff.
Bernard Madoff a fost arestat pe 11 decembrie 2008 după ce, cu o seară înainte, acesta le mărturisise fiilor lui, Mark şi Andrew, că este autorul fraudei secolului. Bernie a reuşit să sustragă peste 50 de miliarde dolari de la numeroase bănci şi fonduri de investiţii printr-o schemă piramidală. În martie 2009, brokerul de pe Wall Street, fost director al Nasdaq, a fost condamnat la 150 de ani de închisoare. Pe 11 decembrie 2010, bântuit de faptele tatălui său, Mark şi-a luat viaţa, spânzurându-se cu lesa căţelului, lăsând doi copii fără tată.
Bernie - salvamarul care a înecat economia
Pentru unii, Bernard Madoff este un bărbat carismatic care a urcat rapid printre brokerii de pe Wall Street, un geniu al finanţelor care a ajuns preşedintele Nasdaq, un şef care-şi trata angajaţii ca pe membrii ai familiei.
Dintr-o altă perspectivă, Madoff este un bărbat trecut de 70 de ani, cu părul cărunt şi dat pe spate, cu ochii mici şi uşor supraponderal. Era tăcut, controlat şi mereu atent cu aspectul şi cu imaginea lui. În fiecare dimineaţă el îşi asorta ceasul cu verigheta, alegând între curelele din platină şi cele din aur.
Bernie a copilărit în Laurelton, o comunitate evreiască unde el şi cu prietenii lui mâncau îngheţată şi luau parte la activităţile organizate de comunitate. "A fost un loc idilic în care să copilăreşti", îşi aminteşte Vera Gitten, o fostă colegă de şcoală a lui, citată de ziarul New York Times. Ea îl descrie pe Bernie ca un băiat foarte "subţire", un elev bun şi o persoană foarte sociabilă.
După c