Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezerviştii hunedoreni se pregătesc de luptă. Inamicul comun: Guvernul Boc

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Pentru că li s-au tăiat pensiile, militarii pensionari hunedoreni se pregătesc să lupte împotriva autorităţilor române. Ei deschid acţiuni în instanţă cerând să se renunţe la tăierea cu 50 la sută a drepturilor lor.

Tiberiu Furcă este maior în rezervă a Armatei Române. A absolvit Academia Tehnică Militară şi a lucrat ca ofiţer în radio-locaţie. În anul 2005, la vârsta de 40 de ani, s-a pensionat. După retragere, a stat o lună şi jumătate acasă după care s-a angajat în cadrul Poliţiei Comunitare Hunedoara. În anul 2006, a susţinut un exament în urma căruia a obţinut funcţia de şef al serviciului, poziţie pe care o ocupă şi în prezent.

Iniţiativa Guvernului de a înjumătăţi pensia este privită de Tiberiu Furcă ca o umilinţă. Maiorul în rezervă a pierdut circa 50 la sută din veniturile sale din pensie. „Nu e vorba aici de cât de mare sau cât de mică este pensia mea de militar. E vorba de un principiu. Nu poţi băga mâna în buzunarul pensionarilor printr-o ordonanţă. Între mine şi statul român există o relaţie de drept administrativ, care, ca orice relaţie de acest tip, este bazată pe o anumită subordonare juridică. De data asta se merge prea departe, şi autorităţile îşi închipuie că suntem o societate de slugi pe cărora le poate concedia drepturile după bunul plac”, spune Tiberiu Furcă. El precizează că ia în consideraţie acţionarea în instanţă a statului român şi a Guvernului.

Mă judec cu statul !

Decis deja privitor la ce va face este colonelul în rezervă Dorian Branea. Domnia sa a condus timp de şase ani regimentul de genişti de la Deva care a fost desfiinţat în 2003. În timpul războiului din fosta Iugoslavie, Dorian Branea a condus batalionul 96 Geniu între august 1997 şi februarie 1998 la Zenita şi a fost comandantul detaşamentului româno-olandez între noiembrie. 2001 şi mai 2002 la Banja Luka. A ieşit la pensie forţat în momentul în care re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 5 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 5 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 13 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 10 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 10 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°