Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alcoolul “conduce” pe drumurile din Giurgiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 ianuarie 2011 ·

Cea mai mare alcoolemie descoperită de agenţii de circulaţie, în trafic, este de 0,92 mg alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au scos din trafic aproximativ 140 de giurgiuveni reţinându-le permisele de conducere.

Noul an a început prost pentru 135 de conducători auto giurgiuveni care au fost scoşi din trafic de agenţii de circulaţie după ce au încălcat legislaţia rutieră. Alcool, spun specialiştii, fiind principala cauză a suspendării permiselor de conducere, în aproape trei săptămâni fiind aplicate mai mult de 2.100 de sancţiuni contravenţionale.

“Consumul de alcool a devenit un fenomen din păcate. Şoferii nu înţeleg faptul că nu-şi pun în pericol doar viaţa lor dar şi pe a celor de lângă ei”, a spus pentru Adevărul de Seară, cms.şef Marian Popescu, şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Taximetriştii la control

Cea mai ridicată alcoolemie descoperită de agenţii de poliţie pe drumurile giurgiuvene a fost de 0,92 mg alcool pur în aerul expirat iar conducătorul auto abia dacă mai putea sta în picioare. Daniel P., în vârstă de 40 ani, a fost tras pe dreapta de poliţişti în localitatea Bolntin-Vale când la testul cu aparatul Drager, oamenii şi-au dat seama de faptul că bărbatul era băut bine. Omul s-a ales cu dosar penal pentru conducere în stare de ebrietate şi riscă acum până la trei sau cinci ani de închisoare, în funcţie de abaterile anterioare.

În aceste zile, Serviciul de Poliţie Rutieră continuă acţiunea care vizează transportul rutier de persoane în regim de taxi şi eliminarea pirateriei, derulată împreună cu Garda Financiară.

“Acţionăm în două zone de risc: şoseaua Bucureşti şi strada 1 Decembrie-şoseaua de centură. Ne axăm în special pe verificarea omologării aparatelor de taxat, existenţa atestatului professional dar şi inspecţia tehnică periodic realizată. De asemenea, taximetriştii treb

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 9 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 6 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 10 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 9 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°