O istorie a decoraţiilor româneşti este atât un act de cultură, cât şi un semn de înaltă cinstire adus tuturor purtătorilor de însemne militare sau civile, ele fiind monumente durabile menite a păstra amintirea unor evenimente însemnate sau a glorifica izbânzi strălucite şi constituie istoria vie a României şi a Suveranilor care le-au ilustrat prin faptele lor măreţe.
Antii Ruokonen păstrează exigenţele ştiinţifice cerute de o astfel de carte, fiind totodată uşor accesibilă celor mai largi cercuri interesate. Autorul acestei lucrări se înscrie pe drumul bătătorit, dar întrerupt pentru multe decenii, al studierii decoraţiilor româneşti, impunându-se alături de autori erudiţi ca: P.V. Năsturel, cu volumul „Medaliile şi decoraţiunile române”, Bucureşti, 1901 sau N.T. Ionescu, cu „Decoraţiunile române”, Bucureşti, 1915. Primele proiecte de decoraţii româneşti apar încă din vremea domnitorilor Barbu Ştirbei – medalia militară Pentru Destoinicie şi Osârdie – şi Alexandru Ioan Cuza, care, la sugestia lui Vasile Alecsandri, aprobă un proiect de decoraţie intitulat Jerba de aur. Din păcate, lipsa fondurilor şi opoziţia vehementă a Porţii, ca putere suzerană, nu au permis realizarea acestor decoraţii.
Cu toate acestea, Alexandru Ioan Cuza nu a renunţat la intenţia sa şi a înfiinţat o medalie comemorativă a luptei pompierilor români cu turcii din Dealul Spirei de la 1848, fiind bătută în anul 1860 şi intitulată Pro Virtute Militari. România sub M.S. Regele Carol I a transformat posibilitatea în realitate având propriul sistem de ordine şi medalii, situându-se pe acelaşi plan alături de toate celelalte state europene. Crearea unui sistem de decoraţii naţionale – unul dintre atributele suveranităţii de stat – a devenit posibilă o dată cu proclamarea independenţei ţării noastre. Regele devenind Marele Maestru al Ordinului, iar Ministru Afacerilor Străine, C
