Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adina Vălean "Programul Operaţional Comun trebuie sa fie instrumentul principal pentru finanţarea strategiei UE pentru Marea Neagră"

Publicat in Ziua Constanta, duminică 23 ianuarie 2011 ·

Vicepreşedinta liberalilor europeni, Adina Vălean, a criticat, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, lipsa de rezultate concrete a politicii Uniunii Europene privind regiunea Mării Negre. "E nevoie de realism, obiective, acţiuni şi ţinte concrete". Un astfel de exemplu îl constituie, în opinia eurodeputatei liberale, lansarea parteneriatelor sectoriale în domeniul energetic şi al transporturilor, alături de cel în domeniul mediului. "Numai o abordare centrată pe proiecte concrete, de dimensiuni mici, poate încuraja cooperarea regională între ţările din bazinul Mării Negre, cu interese complexe şi de multe ori divergente". Adina Vălean atrage atenţia că finanţarea este, pe de altă parte, un element esenţial de care depinde succesul strategiei privind Marea Neagră. Eurodeputata liberală consideră că Programul Operaţional Comun pentru Marea Neagră, ca parte componentă a Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI), ar trebui să fie instrumentul central de finanţare a strategiei regionale. Acesta reprezintă primul program UE de finanţare a proiectelor de cooperare transfrontalieră în bazinul Mării Negre şi a primit finanţare adiţională de aproximativ 3 milioane de euro din bugetul Uniunii Europene la sfârşitul anului trecut. "Ar trebui să folosim acest instrument pentru a atrage şi a sprijini instituţiile interesate să investească în regiunea Mării Negre, precum Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi instituţii din ţările partenere". În privinţa României, Adina Vălean a menţionat că ţara noastră are alocate fonduri ENPI în valoare de aproximativ 3,5 milioane euro pentru prima rundă de proiecte (cf. MDRL), la care se adaugă cofinanţarea naţională. "Sigur ca ar fi interesant să aflăm de la autorităţile române cum şi dacă au utilizat aceste fonduri". Valoarea totală a Programului Operaţional Comun "Ba

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 51 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 28 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°