Vasile Szasz (73 de ani) are capitalismul în sânge. I l-au transmis bunicii şi părinţii, care au fost membri ai Uniunii Industriaşilor din Cluj din perioada interbelică. Bărbatul n-a mai lucrat la stat de la sfârşitul anilor ’60 când a devenit liber întreprinzător, pentru a se putea întreţine.

Până în 1969, Vasile Szasz a lucrat ca strungar în fier la „Unirea“, fabrică ce producea, la vremea respectivă, războaie de ţesut şi maşini de filat. Pentru că nu putea lucra în tura de noapte, din cauza că medicii au descoperit că inima sa are doar trei camere şi trei valve, în loc de câte patru, conducerea a vrut să-l pensioneze de boală. Dar nu a acceptat. În ciuda scutirii medicale pe care o avea pentru a nu lucra în trei schimburi, conducerea fabricii l-a obligat să vină în tura de noapte. „Atunci am plecat din fabrică şi nu m-am mai întors. M-am apucat de muncă la domiciliu. Făceam obiecte din mase plastice, pentru «Cooperativa Deservirea» Turda“, povesteşte clujeanul. Câştiga între 1.200 şi 1.400 de lei lunar. Era o sumă frumuşică pentru acele vremuri.

Controlat zilnic dacă lucrează

A făcut trei ani de muncă la domiciliu. Însă nu a fost lăsat în pace nici de foştii angajatori, nici de autorităţi. „O cunoştinţă m-a avertizat că un inspector de la CASCO, unde plăteam eu contribuţiile sociale, este pus să mă urmărească dacă lucrez“, povesteşte bătrânul. Venea zilnic acasă la el. Era urmărit şi de cei de la „Unirea“, după ce nu s-a mai dus la fabrică. „De trei ori pe săptămână eram chemat de şeful Securităţii pe întreprindere. Nu m-am dus. De patru ori mi-au trimis hârtie acasă“, spune Szasz.

„Îi deranja că nu aparţineam nici de partid. N-am fost nici pionier, nici UTC-ist, nici membru de partid, deşi am fost îndemnat de şefii mei, ca să put fi avansat în funcţie“, îşi aduce aminte clujeanul. După ce a făcut, timp de doi ani, jucării din plastic şi sup