Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tailanda: o nouă manifestaţie a 'cămăşilor roşii' antiguvernamentale

Publicat in Romania Libera, duminică 23 ianuarie 2011 ·

Mii de 'cămăşi roşii' antiguvernamentale au manifestat duminică la Bangkok, la opt luni după atacul lansat de armată împotriva mişcării lor, relatează AFP, citat de Agerpres.

Demonstranţii, îmbrăcaţi în roşu, purtau pancarte pe care scria 'Statul mincinos!' sau fotografii ale eroului lor, fostul premier în exil Thaksin Shinawatra.

Potrivit poliţiei, aproximativ 12.000 de persoane iau parte la această acţiune pacifistă care urmează să continue până la miezul nopţii.

Jatuporn Prompan, important lider al 'cămăşilor roşii', a asigurat că membrii acestei mişcări vor continua să manifesteze de două ori pe lună ca să ceară eliberarea liderilor lor închişi pentru terorism din primăvara trecută.

La mitingul precedent, din 9 ianuarie, au participat circa 30.000 de persoane, cea mai importantă demonstraţie de forţă de la declanşarea crizei, al cărei bilanţ este de peste 90 de morţi şi 1.900 de răniţi.

Aproximativ 100.000 de 'cămăşi roşii', care cereau demisia guvernului, au ocupat anul trecut străzile capitalei, timp de două luni, în perioada martie-mai, dar au fost dispersaţi de forţele armatei.

Autorităţile de la Bankok au avertizat, acum câteva zile, că mii de salariaţi erau ameninţaţi dacă această mişcare îşi va continua acţiunile în cartierul comercial şi turistic Ratchaprasong.

Duminică, manifestaţiile au debutat în acest cartier şi s-au alăturat apoi Mişcării pentru democraţie în cartierul istoric, locul gravelor înfruntări de la 10 aprilie 2010 dintre demonstranţi şi armată. Mii de 'cămăşi roşii' antiguvernamentale au manifestat duminică la Bangkok, la opt luni după atacul lansat de armată împotriva mişcării lor, relatează AFP, citat de Agerpres.

Demonstranţii, îmbrăcaţi în roşu, purtau pancarte pe care scria 'Statul mincinos!' sau fotografii ale eroului lor, fostul premier în exil Thaksin Shinawatra.

Potrivit poliţiei, a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR, după ce candidatura Dianei Șoșoacă a fost respinsă de BEC: „O nouă lovitură dată democrației românești”

HotNews acum 21 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis, sâmbătă, după decizia BEC, că „respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă reprezintă o nouă lovitură dată democrației românești și o încălcare gravă a drepturilor și a libertăților fundamentale garantat

Şedinţă la Curtea Constituțională pe contestaţii, la ora 17:00. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta

HotNews acum 36 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte sâmbătă în şedinţă, pentru a se pronunţa asupra contestaţiilor înregistrate privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. Una dintre contestații se referă la candidatura lui Victor Ponta, potri

Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum o ora
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 ”În data de 14 martie 2

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum o ora
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Neymar, din nou accidentat. Ratează calificările pentru Cupa Mondială

Ziarul Financiar acum 45 minute
Brazilianul Neymar (33 ani) a fost scos din lotul naţionalei pentru meciurile contra Columbiei şi Argentinei din preliminariile Cupei Mondiale 2026, din cauza unei accidentări la coapsa stângă. Fotbalistul tocmai revenise la Santos în februarie şi m

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum 28 minute
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 6 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Trump recunoaşte că a fost „puţin sarcastic" când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Ziarul Financiar acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a admis vineri că a fost „puţin sarcastic" atunci când a promis în repetate rânduri în timpul campaniei electorale că va rezolva conflictul dintre Rusia şi Ucraina în doar 24 de ore sau chiar înainte de a prelua mandatul. D

Vremea

București
acum

20°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°