Mina în care se descopereau bulgări de aur şi-a găsit sfârşitul, dar pietre cu minerale unice în lume se vând pe internet, la preţuri uimitoare. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢUSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

1 /.

E cinci şi ceva dimineaţa, şi minerul se trezeşte, scoate şunca din frigider şi îşi face o grămadă pe care o "topeşte" în câteva minute. Cu burta plină, îşi trage cizmele de cauciuc şi iese pe uliţa pietruită. Cu pas mare, câteva sute de oameni se grăbesc spre intrarea în mină. La şase e apelul.

Sus, prin pădurile de fag şi gorun, vorbele din vale se contopesc într-o limbă ciudată, care conţine deopotrivă cuvinte ardeleneşti, olteneşti, moldoveneşti şi ungureşti. Grupul trece pe lângă o popicărie şi ajunge la un parc cam cât un teren de fotbal, înconjurat de magazine, dispensar, poştă. Ce mai!, un mic oraş din munţi, cu 2.600 de numere de casă.

Cândva, aici era viaţă! Toţi se schimbă în salopete de lucru şi intră în mină, unii la clădit galerii, alţii la producţie. Nu trece mult şi minerii împing afară primele vagonete, care ajung la funicular şi apoi în vale, la Certej, unde munţii de piatră sunt deposedaţi de preţiosul aur.

Marton Ferencz e liderul unei echipe care lucrează la galerii. Îi pune pe toţi să tragă tare, că n-ar vrea să piardă slujba asta pentru nimic în lume. Şunca de-acasă îl face să reziste la împins vagonete, la apa care i-a ajuns la piele, la piatra care se încăpăţânează să respingă târnăcopul strâns tare în palmele imense.

Fugit de la colectiv, băieş în mina de aur

Mâinile şi-or fi pierdut din putere în cei 47 de ani de când Marton Ferencz a păşit pentru prima dată în mina de aur de la Săcărâmb, dar strângerea de mână e încă puternică. Şi nu poţi să nu te cruceşti când vezi un om de 70 de ani ieşind prin ceaţa rece într-o bluză subţire şi cu o vestă pe umeri.

@N