Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos: "Am băgat 35 milioane € la Rapid. E timpul să mă opresc"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 23 ianuarie 2011 ·

Copos susţine că a investit 35 de milioane de euro în Giuleşti şi explică de ce nu mai vrea să bage bani în echipă

George Copos nu cedează şi spune că indiferent ce probleme financiare va avea Rapidul, el nu va mai investi în clubul din Grant. "Am cheltuit pînă acum 35 de milioane de euro, bani cu care puteam să construiesc două hoteluri de lux! Ce-am cîştigat? Doar imagine, iar aceasta a fost numai uneori bună, cînd echipa avea rezultate. În ultima perioadă, pe fondul crizei economice, nu am mai putut să aduc bani de acasă pentru susţinerea echipei, aşa că am fost obligat să obţin credite bancare în acest scop. În prezent, nici acest canal nu mai poate fi folosit, nimeni nu ne mai dă un ban!", a scris Copos pe blogul personal.

Patronul giuleştean ştie şi care e soluţia: "Nu pot să sleiesc companiile ANA pentru a pompa la nesfîrşit bani în Rapid. Clubul e constituit ca societate comercială, are buget de venituri şi cheltuieli, pe care trebuie să-l respecte. În Europa există cluburi ce reprezintă modele de succes, care pot fi copiate".

În final, omul de afaceri a explicat de ce a preluat formaţia alb-vişinie: "Am vrut să dau o viaţă nouă unei legende care atunci era muribundă, să aduc bucurie miilor de fani. Au trecut de atunci 18 ani! Aşadar, clubul devine major şi trebuie să-şi poarte singur de grijă".

"M-am săturat să merg la tribunal pentru nişte fapte care nu există. Acesta e unul dintre motivele pentru care entuziasmul meu pentru participarea directă la activitatea clubului este foarte redus"

George Copos, patron Rapid

"Domnul Copos îmi spune că nu mai sînt bani de cînd am venit la Rapid. Totuşi, echipa e a lui şi sînt convins că ne va ajuta, dacă vom ajunge într-o situaţie grea"

Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid

10 trofee a strîns Rapidul din 19

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 55 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°