Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO La Buzău, viscolul şi zăpada au izolat sate şi au lăsat locuinţe fără curent electric. Imagini surprinse în iadul alb.

Publicat in Adevarul, duminică 23 ianuarie 2011 ·

Judeţul Buzău este de mai bine de 24 de ore sub asediul zăpezii. Două drumuri naţionale au fost închise circulaţiei iar pe alte trei şosele traficul vehiculelor cu masa mai mare de trei tone şi jumătate a fost restricţionat. Şi patru drumuri judeţene din sudul şi estul judeţului au rămas închise.

Cea mai gravă situaţie este pe DN 22 care leagă Râmnicu Sărat de Brăila. De două zile şi două nopţi ninge fără încetare iar eforturile celor de la drumuri naţionale par să fie zadarnice.

Şi vârstnicii înfruntă nămeţii pentru a ajunge la chioşcurile din Râmnicu Sărat

Chiar de la ieşirea spre Râmnicelu, drumul naţional este acoperit de dopuri înalte de zăpadă. Pe alocuri stratul de omăt măsoară mai bine de un metru şi jumătate. Localnicii care au avut nevoie să meargă la oraş au fost nevoiţi să facă drumul până acasă pe jos prin viscol.

Pentru a împiedica blocajele de autovehicule, poliţiştii de la Rutieră au decis să menţină închise cele două drumuri naţionale din zona de câmpie a judeţului: DN 22 şi DN 2B, între Costeşti şi Padina.

Localnicii merg trei kilometri prin viscol ca să se aprovizioneze cu butelii

Şi pe drumul naţional DN 1B care leagă Buzăul de Ploieşti traficul a fost îngreunat din cauza zăpezii de pe carosabil. Un tir care transporta butelii goale de hidrogen lichid a ajuns în şanţ după ce şoferul a pierdut controlul volanului pe carosabilul acoperit cu gheaţă şi zăpadă.

Utilajele de la secţia de drumuri naţionale Buzău au acţionat permanent pe Drumul European 85 care leagă capitala de nordul tării. Chiar şi aşa, pe anumite tronsoane autovehiculele au circulat cu mai puţin de 30 de kilometric pe oră din cauza vizibilităţii reduse, a ninsorii abundenete şi a viscolului.

Copiii din Râmnicelu se obişnuiesc de mici cu viscolele

Patru localităţi din partea de nord a judeţului Buzău

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 58 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum o ora
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Profesor de matematică, arestat preventiv sub acuzaţia de agresiune sexuală/ Ar fi abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că a abuzat două eleve de 14 şi 15 ani pe care le medita. Profesoru

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Un instigator din Sectorul 6 chema românii la revoluție, în perioada alegerilor. Procurorii l-au trimis în judecată

Gandul acum 40 minute
Un bărbat din Sectorul 6 a postat pe TikTok mai multe filme în care chema românii la revoluție. Evenimentele s-au petrecut în perioada alegerilor. Omul s-a ales cu dosar penal și vineri a fost trimis în judecată pentru instigare publică în formă con

UNICEF – Numărul copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina s-a triplat în ultimele trei luni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numărul verificat al copiilor ucişi sau răniţi în Ucraina între 1 martie şi 31 mai 2025 a crescut cu peste 200% faţă de trimestrul anterior, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilo

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°