Cel puţin 787 de persoane au murit în Brazilia în urma intemperiilor de săptămâna trecută. Ploilor torenţiale şi alunecărilor de teren din apropiere de Rio au făcut ca alte 430 de persoane să fie date dispărute, relatează AFP.
Programul de Identificare a Victimelor (PIV) al autorităţilor din statul brazilian Rio de Janeiro a înregistrat până sâmbătă 211 dispăruţi la Teresopolis şi 124 la Nova Friburgo, cele mai afectate oraşe, precum şi 48 de dispăruţi la Petropolis, şapte în localităţile vecine şi 40 în locuri neidentificate.
La rândul său, Apărarea Civilă a evocat sâmbătă 787 de morţi, dintre care 383 la Nova Friburgo şi 316 la Teresopolis.
Ultimele bilanţuri publicate vineri menţionau 759 de morţi şi 401 dispăruţi.
Această regiune muntoasă, situată la circa 100 de kilometri nord de Rio, a fost afectată în urmă cu zece zile de ploi deosebit de puternice.
Intemperiile au deversat în câteva ore echivalentul precipitaţiilor înregistrate în mod normal într-o lună în această regiune turistică, declanşând torente de noroi, ruperea unor copaci sau căderea unor stânci.
Majoritatea victimelor au fost surprinse în timp ce dormeau, la primele ore ale zilei de 12 ianuarie.