Cu rolul unei balerine care-şi pierde minţile obsedată să interpreteze perfect Lebăda neagră din baletul lui Ceaikovski, Natalie Portman obţine Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă
Interpretarea Ninei Sayers din "Black Swan", în regia lui Darren Aronofsky, i-ar putea aduce lui Portman şi un Oscar. Cu acest rol, actriţa reuşeşte o performanţă senzaţională - să spună povestea universal valabilă a oricărui artist dintr-o companie de balet.
O poveste cu piele julită, cu oase frânte, cu lacrimi şi coşmaruri teribile. Ambiţia de a deveni prim balerină, rivalitatea acerbă din interiorul corpului de balet, programul draconic de pregătire al dansatorilor, înfometarea la care se supun ori accidentările care-i macină - toate se arată frust ochiului străin de această lume; "o lume dură, total aparte, ce nu poate fi înţeleasă de acela care n-a trăit în ea", mărturiseşte pentru gândul Beatrice Rancea, care i-a dedicat baletului 26 de ani. De 20 a refuzat să mai danseze, în urma unui accident teribil la genunchiul drept, şi a ales Regia de teatru.
•"Profesional, nu mi-am dorit niciodată să devin creator de spectacol", spune. "Mi-a plăcut mereu să interpretez, să mă las modelată, nu să fac coregrafie sau să regizez. În momentul când s-a întâmplat accidentul - repetam rolul Julietei din baletul "Romeo şi Julieta" -, am avut o cădere. Nu ştiam şi nu-mi doream să fac altceva. Pentru mine, sufleteşte vorbind, dansul este un mod de a trăi. Dansam de la 4 ani", mai spune fosta balerină care a decis la 30 de ani să renunţe la scena Operei Naţionale. "A fost dureros. Puteam să mai dansez, dar nu de performanţă, şi nu am acceptat compromisul de a sta la Operă doar ca să fac nişte roluri de compoziţie, de caracter".
• În acest domeniu ştii că îţi închei cariera în jur de 40 de ani, nu la 30, spune Rancea, amintind câteva din dramele balerinilor, care la 43 de an
