Naţionala masculină s-a transformat, în trei decenii, dintr-o pretendentă la titlul mondial într-o echipă care se bucură atunci când se califică la un turneu final. Oamenii lui Vasile Stîngă au arătat în Suedia aceleaşi slăbiciuni cu care ne-au obişnuit deja: pripeală în atac, ratări incredibile, lipsă de concentrare.

Contraperformanţa înregistrată de naţionala masculină de handbal, la Campionatul Mondial din Suedia, are mai multe explicaţii. Unele ţin de organizarea acestei discipline la noi sau de cea a sportului românesc. Altele de situaţia existentă în România. Fără a avea pretenţia de a da „diagnosticul" final, voi încerca să punctez câteva dintre cauzele eşecului oamenilor lui Vasile Stîngă la cea mai importantă competiţie din sportul cu mingea mică.

1 Valoarea scăzută a Ligii Naţionale

Nu încape nicio îndoială că majoritatea jucătorilor selecţionaţi la lotul naţional, pentru acest turneu final, nu s‑au aflat în cel mai bun moment al lor din punct de vedere sportiv. Dorinţă de a reuşi a existat, indiscutabil. Nu şi putinţă. În meciurile contra Croaţiei şi Danemarcei, România a jucat bine până la pauză. Ultimele 25 de minute, însă, au fost dezamăgitoare. S-a simţit, aşadar, în jocul tricolorilor că valoarea scăzută a meciurilor din Liga Naţională nu are cum să-i ajute să abordeze disputele internaţionale cu şanse reale la victorie.

2 Nu există un lider autentic în echipă

De-a lungul timpului, naţionala masculină a avut lideri autentici, jucători capabili să intervină în momentele dificile. Lista celor aflaţi în această situaţie îi cuprinde pe Oţelea, Gaţu, Gruia, Voina, Stângă. În Suedia, echipa României nu a scos în evidenţă astfel de jucători, exceptându-l pe portarul Mihai Popescu, ale cărui intervenţii salvatoare au întreţinut iluzia că am putea reintra în lupta pentru calificarea în grupele principale. Absenţa liderului, a jucă