Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acelaşi Bob Marley,un nou tribut

Publicat in Jurnalul, duminică 23 ianuarie 2011 ·

Foto: Jurnalul foto An de an, artiştii raggae din România ne amintesc ce istorie muzicală şi de atitudine a scris Bob Marley. Ca la fiecare ediţie a tributului dedicat simbolului suprem al muzicii raggae, maeştri de ceremonii sunt băieţii de la El Negro. Ei sunt cei care au pus la cale o nouă seară magică, pe ritmuri balansate de raggae, evenimentul fiind găzduit de Club Fabrica, la 5 februarie, începând cu ora 21:00.

Pe scenă, lângă veteranii de la El Negro, vor urca Darauf – o trupă tânără de alternativ reggae, Kaya Foundation şi Dj Raizah – responsabili cu ambianţa. Se anunţă un show de o anvergură superioară celei de anul trecut, în care fiecare detaliu este pus la punct cu extrem de multă minuţiozitate, iar suprizele artistice pregătite de trupele participante vor fascina audito­riul. Pentru a evita supraaglomerarea din anii precedenţi, când publicul a rămas pe stradă la propriu, deoarece evenimentul a fost „sold out” în seara spectacolului, în cadrul ediţiei din 2011 organizatorii vor pune la dispoziţia publicului, prin intermediul acestei noi locaţii de desfăşurare, peste 800 de locuri.

Printre cele mai cunoscute piese care se vor auzi în cadrul Tributului Bob Marley se numără „I Shot the Sheriff”, „No Woman, No Cry”, „Three Little Birds”, „Exodus” sau „Could You Be Loved”. Biletele au fost deja puse în vânzare, preţul lor fiind de 15 lei până în ziua evenimentului şi 20 de lei (la intrarea în Club Fabrica).

Bob Marley s-a născut în micul sat Nine Mile în Saint Ann Parish din Jamaica sub numele de Nesta Robert „Bob” Marley. Mama sa era de culoare, iar tatăl alb. „Lumea mă poate numi corcitură sau oricum altcumva. Dar eu nu trec mai mult de parte albilor sau de partea negrilor. Eu trec doar de partea lui Dumnezeu, cel care m-a creat şi a făcut ca eu să mă nasc din negru şi alb”, a reflectat Bob Marley asupra originilor sale „amestecate”. Art

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 122. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Cel puţin 122 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum 32 minute
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum o ora
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Şeful OMS „a scăpat la limită de moarte” în atacul de pe aeroportul din Yemen

News.ro acum 4 ore
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de moarte” în timp ce erau prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC. Tedros Adhanom Ghebreye

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Mii de persoane protestează în Georgia, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul

News.ro acum 4 ore
Mii de protestatari georgieni au format un lanţ uman în capitala Tbilisi, înainte de o confruntare politică, în timp ce noul preşedinte se pregăteşte să depună jurământul, relatează BBC. Inaugurarea noului preşedinte - fostul fotbalist de la Manches

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/5°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°