La 20 de ani de la momentul în care o banală spitalizare avea să le marcheze tot restul vieţii, doi tineri schiţează coordonatele destinului unui bolnav de SIDA. Subnutriţi şi ignoraţi, mii de copii au fost infectaţi cu HIV în numai patru ani. Cei care au reuşit să supravieţuiască cer statului să-şi asume greşelile trecutului.

În perioada 1988-1992, mii de copii din toată ţara au fost infectaţi cu virusul HIV. În majoritatea cazurilor a fost vorba despre o combinaţie de nepricepere medicală, indiferenţă şi dotări precare. Parţial cuantificabilă ani mai târziu, "reţeta" exploziei SIDA din România este construită în jurul a două tragedii: injecţii cu seringi expirate şi microtransfuzii de sânge.

Povestea unor învingători

Potrivit primelor estimări, publicate în raportul Human Rights Watch din decembrie 1990, aproximativ 100.000 de copii trăiau în România, ascunşi de ochii lumii, în orfelinate dărăpănate şi condiţii tragice. Era consecinţa indirectă a politicii pronataliste lansate de regimul comunist, a cărei direcţie era una clară, perfect cuantificabilă: peste 30.000.000 de cetăţeni români, până în anul 2000. Mulţi dintre copiii nedoriţi au ajuns în spitale cu dotări precare, iar de aici până la transfuziile în serie şi injecţiile cu ace nesterilizate sau chiar ruginite nu a mai fost decât un pas.

Citiţi şi: Primul pacient din lume vindecat de HIV

Pentru cei afectaţi, copilăria şi adolescenţa nu au fost nimic mai mult decât un joc obscen de-a v-aţi ascunselea, încercând să fugă de prejudecăţile societăţii şi să-şi ţină secrete slăbiciunile. Mulţi au fost retraşi din şcoli, izolaţi social, până la excluderea totală. Li s-a atribuit o vină care nu a fost niciodată a lor. Nu le-a rămas decât să spere ca, într-o bună zi, să ajungă într-un loc unde o pot lua de la capăt, neştiuţi de nimeni.

În dosarul din această