Între cele 2 puncte extreme se află o zonă pe care n-ai cum s-o iubeşti. E arealul revendicat de mărunţisurile de zi cu zi care schimonosesc personalitatea celuilalt, îi erodează halo-ul şi îl aruncă în sordid. Acolo îşi dau mâna, într-o horă a prieteniei păguboase, capacul lăsat ridicat la WC, urmele de fond de ten de pe oglindă, sforăitul şi vinovăţia de după orgasm, firmiturile de pâine rămase pe faţa de masă sau râgâitul scurt de după o băutură acidulată.

Dragostea se sfârşeşte unde începe cunoaşterea. E o minciună a habotnicilor aceea că iubeşti mai mult pe măsură ce cunoşti mai mult. Iubeşti, e drept, atâta timp cât îl descoperi pe celălalt. Însă, fatalmente, procesul descoperirii se încheie rapid şi e înlocuit de o anticipare anihilantă, al naibii de plictisitoare.

Iubeşti mai mult cu cât cunoşti mai puţin, oricât de lipsit de fond ar părea. Eşti iubit atâta timp cât controlezi mai ceva ca o vedetă bântuită de PR informaţia pe care o laşi să transpară despre tine. Iubeşti micile defecte şi particularităţi, dar ajungi să urăşti conglomeratul care le integrează.

Iubeşti mai mult din ipostaza străinului şi judeci cu afecţiune, dar mai fără de iubire, atunci când erijezi în apropiat.

Când iubesc distant, iubesc mai puternic, mai atent, mai naiv . Vreau să mă bucur de somonul ei cu portocale fără ca înainte s-o zăresc într-un tricou pătat, cu şorţul ars şi părul îmbâcsit de mirosul de ulei prăjit. Nu spun că nu aş mai iubi-o şi aşa, însă s-ar obişnui cu neglijenţa şi, în timp, prea s-ar decoji complet pieliţa de inefabil.

Aşijderea, promit că îmi voi da silinţa şi nu voi merge să servesc masa rapid, în boxeri, ca ulterior să mă întorc fulminant la meciul din sufragerie. Promit conversaţie şi bună dispoziţie dacă se abţine de la a-mi spune cât de greu i-a fost să gătească. Şi o asigur de ajutorul meu cu proxima ocazie, dacă n