Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doctorat în America, doctorat în România

Publicat in Adevarul, duminică 23 ianuarie 2011 · ·

Pregătire Cristina Ghenoiu, 29 de ani şi Bianca Gălăţeanu, 28 de ani, urmează doctoratul în biochimie la Cornell şi, respectiv, la Universitatea din Bucureşti. Cristina lucrează în laborator cea mai mare a timpului pentru a găsi un leac împotriva cancerului. Bianca trebuie să facă pe lângă cercetare şi multă muncă birocratică.

„În America aplici la un program de doctorat şi nu pentru a lucra cu un anumit profesor, spre deosebire de ţările europene unde alegi un profesor şi el te va admite la doctorat", spune Cristina Ghenoiu, studentă în anul VI la studii doctorale în biochimie la Universitatea Cornell din SUA. Studenţii intră într-un program şi apoi fac două rotaţii de câte trei luni cu fiecare profesor. La sfârşitul acestor rotaţii profesorii aleg studenţii pentru următorii cinci ani. Admiterea la doctorat în sistem american nu presupune să ai o diplomă de master. După primii doi ani studenţii susţin un examen. Cei care nu-l trec, părăsesc doctoratul cu o diplomă de master. Studenţii care rămân în program îşi aleg un comitet de teză format din trei sau patru profesori. Aceştia evaluează studentul odată pe an pentru a-i măsura progresele. Tot comitetul de teză decide momentul în care doctorandul e gata să termine şi să-şi primească diploma de doctor. 80 de ore de mumcă pe săptămână Cristina Ghenoiu spune că pentru a reuşi să termini doctoratul în biologie moleculară în 5,5-6,5 ani trebuie să lucrezi cam 80 de ore pe săptămână: „Faptul că munceşti 80 de ore pe săptămână nu îţi garamtează succesul, însă îţi creşte considerabil şansele". Cea mai mare parte a muncii de doctorat se desfăşoară în laborator. Programul e în funcţie de profesor. Dacă lucrezi pentru un profesor pe cale să se afirme, atunci el va fi prezent în laborator tot timpul şi va fi extrem de interesat de ceea ce faci. „Aceasta înseamnă că începi munca la 8,00 dimineaţa şi să nu pleci înaintea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 27 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum 39 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 57 minute
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum o ora
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 31 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°