Cea mai puternică organizaţie PD-L din România riscă să-şi piardă aleşii locali cu care s-a mândrit. Călin Abrudan, vicepreşedinte PNL Arad, a anunţat că mai mulţi primari şi viceprimari de la PD-L şi-au exprimat dorinţa de a candida din partea coaliţiei ACD - PSD la viitoarele alegeri locale. Călin Abrudan nu a vrut, însă, să dea nume concrete, dar la această oră, cinci primari PD-L negociază cu PNL de o lună şi jumătate condiţiile să fie susţinuţi la alegerile locale, să devină candidaţii Alianţei. „Eu am destule informaţii în acest sens şi sper ca numărul acestora să crească până în 2012", a declarat Călin Abrudan.
Care sunt nemulţumirile primarilor?
Primarii PD-L, nemulţumiţi de faptul că nu-şi pot îndeplini promisiunile făcute comunităţii din lipsă de fonduri, au decis să-şi schimbe discret culoarea politică. Numai că, ei nu-şi pot anunţa acum plecarea din PD-L, deoarece localităţile lor nu ar mai primi deloc finanţare. Ei vor ajunge, însă, în rândurile coaliţiei ACD - PSD cu o lună de alegeri. „PD-L nu mai poate satisface toţi primarii şi viceprimarii", a concluzionat Călin Abrudan.
Preşedintele PNL Arad, Ioan Cristina a declarat că liberalii se gândesc foarte serios la abordarea alegerilor locale. Astfel, ei vor efectua sondaje de opinie şi, dacă cel mai bine plasat candidat va fi primarul PD-L care doreşte să devină membru al Alianţei ACD-PSD, atunci îl vor susţine fără discuţii. În timp ce unii primari ai PD-L negociază cu Alianţa ACD, alţii negociază cu PSD susţinerea în campania electorală. Conducerea PD-L Arad nu a comentat aceste declaraţii.
Cea mai puternică organizaţie PD-L din România riscă să-şi piardă aleşii locali cu care s-a mândrit. Călin Abrudan, vicepreşedinte PNL Arad, a anunţat că mai mulţi primari şi viceprimari de la PD-L şi-au exprimat dorinţa de a candida din partea coaliţiei ACD - PSD la viitoarele alegeri