Administraţia Domeniului Public a pus, zilele trecute, pe masa comisiei de negociere a contractelor de asociere în participaţiune din Consiliul Local un proiect care vizează construirea a trei parcări subterane, în patru ani. Proiectul presupune însă şi condiţii : concesionarea către A.D.P. a opt hectare de teren, introducerea unor reguli noi de parcare în arealul subteranelor şi administrarea a 20% din centrul istoric.
Parcări subterane la Timişoara
Timişoara nu are parcări suficiente pentru numărul mare de maşini –20.000 de locuri de parcare la un parc auto ce depăşeşte o sută de mii de autovehicule –, iar Municipalitatea nu are fonduri pentru a rezolva problema. Fapt pentru care, la Timişoara se discută de câteva zile despre construirea a trei parcări subterane în zona centrală a oraşului, realizate printr-un parteneriat între societatea Administraţia Domeniului Public şi firma americană Walco Monceau Group Inc.
Proiectul a luat naştere în 2009, când Consiliul Local Timişoara a numit o Comisie de negociere a unor contracte de asociere în participaţiune care urmau să fie încheiate între A.D.P. şi alte societăţi comerciale, în vederea construirii şi exploatării de parcări în Timişoara. În decembrie anul trecut, Comisia a discutat cu reprezentanţii Walco Monceau Group, Inc., care se arătau interesaţi să investească din fonduri proprii 30 de milioane de euro pentru crearea a 2.500 de locuri de parcare în Timişoara. Potrivit proiectului, semnarea contractului de asociere în participaţiune ar urma să aibă loc în februarie, iar obţinerea documentelor necesare şi începerea construcţiei la sfârşitul anului, urmând ca una dintre cele trei parcări subterane să fie gata până în 2012, iar celelalte două, până în 2014. Toate aceste lucruri au fost discutate la mijlocul acestei luni, în comisia de negocie