Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI cere urgentarea privatizărilor. Câte miliarde de euro ar putea obţine statul din vânzarea ultimelor companii

Publicat in Gandul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor companii de stat sunt din nou sub lupa FMI. Aproximativ 11 miliarde de euro ar putea obţine numai Ministerul Economiei şi Ministerul Transporturilor.

Marţi începe vizita oficială a misiunii FMI în România, pentru a şaptea evaluare a acordului stand-by şi începerea negocierilor pentru viitorul aranjament financiar. Vizita reprezentanţilor Fondului are loc în acelaşi timp cu cea a misiunii Comisiei Europene şi Băncii Mondiale şi va dura până pe 8 februarie. Evaluarea performanţelor economice obţinute de România este importantă pentru că de ea depinde acordarea celei de-a opta tranşe, în valoare de 874 milioane DST (circa un miliard de euro). Rezultatele contează şi pentru viitorul acord de tip preventiv, care ar putea să se ridice la aproximativ 3,6 miliarde de euro, cifră avansată recent de Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. Cât despre durată, surse oficiale apropiate negocierilor dintre FMI şi Guvern au declarat că noul acord ar putea să dureze între nouă luni şi trei ani. Oficialii români ar prefera însă ca acordul să fie doar pe un an, respectiv să se termine în anul electoral 2012.

Lista companiilor bune de vândut

Una din soluţiile pe care Fondul le va propune în negocierea noii înţelegeri are în vedere privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor companii de stat, după cum au declarat sursele oficiale citate. "Banii din privatizarea companiilor de stat pot asigura finanţarea deficitului bugetar la costuri mai mici", au declarat acestea. Disponibilitatea Guvernului pare a fi ridicată, până în prezent existând o serie de demersuri privind privatizarea sau vânzarea unor pachete de acţiuni la unele companii de stat. Numai Ministerul Economiei estimează că ar putea atrage 10 miliarde de euro din această afacere, potrivit anunţului făcut recent de oficialii instituţiei. Pe lista

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 28 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Joe Biden denunţă drept „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu şi Gallant: „Vom fi mereu alături de Israel”

Ziare.com acum 29 minute
Preşedintele american Joe Biden consideră „scandaloase” mandatele de arestare emise de către Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului şi ministrului israelian al Apărării, anunţă Casa Albă, relatează AFP. Biden e de părere că CPI nu

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°