Un articol dedicat persecuţiilor suferite de populaţia germană a României după al doilea război mondial, publicat în România Liberă de veteranul într-ale ziaristicii Virgil Lazăr, a stârnit pe forumul revistei un val de comentarii, rememorări, judecăţi istorice şi ajustări în materie de cunoaştere a subiectului. Act de reparaţie istorică, oricât de puţin spaţiu ar presupune un articol dintr-un cotidian, textul lui Virgil Lazăr are, fără îndoială, nu doar meritul de a redeschide un dosar tabuizat, delicat, ci şi pe acela de a fi stârnit reacţiile cititorilor, oricât de aspre ar fi ele. În ansamblul lor, articolul şi răspunsurile la el îmi par a fi un semn de conştiinţă civică ce semnalează şi disponibilitate, dar şi capacitatea de a asuma responsabil discutarea critică a trecutului nostru comun, fără de care o reconstrucţie menită să conducă la o altfel de Românie decât cea a totalitarismelor secolului al XX-lea nu este nici posibilă, nici credibilă.

O dezbatere de acest fel nu poate totuşi lăsa pe dinafară istoricii, chemaţi - prin vocaţie şi formaţia profesională - să pună punctul pe „i" acolo unde alţii ezită să o facă, dar şi să asigure un relativ echilibru al punctelor de vedere, să cumpănească şi să modereze judecăţile excesive, inflamate şi lip¬site de măsură. Iată de ce îmi permit şi eu să intervin în discuţia deschisă, observând că măcar unul dintre comentatori încearcă, nu neapărat întemeiat, un verdict la adresa României secolului trecut.

După cel care semnează Radu Toma - nu se poate şti dacă este numele real sau pseudonimul cititorului respectiv - „România a intrat în război alături de nemţi, a deportat apoi evrei şi ţigani în lagăre de exterminare, a vândut contra cost evrei ca să nu fie deportaţi, a conspirat cu aliaţii când a simţit că pierde războiul, s-a aliat cu ruşii, a alungat cu marşul foamei evreii rămaşi în viaţă, a deportat popu