Taxa de un cent pe litru aferentă Fondului Special pentru Produse Petroliere a fost eliminată, potrivit Rompetrol, compania anunţând că urmare a acestei operaţiuni va reduce, marţi, preţurile benzinei şi motorinei cu 0,03 lei/litru.
"Rompetrol Downstream va reduce de mâine, 25 ianuarie, preţurile de referinţă la carburanţii comercializaţi cu 0,03 lei/litru, ca urmare a eliminării de vineri, 21 ianuarie, a taxei de 1 cent USD/litru aferentă Fondului Special pentru Produse Petroliere", se arată într-un comunicat al Rompetrol.
Ministerul Economiei a transmis, vineri, rafinăriei Petromidia, o informare în care arăta că datoria fostei Companii Române de Petrol a fost stinsă şi că plăţile către Fondul Special pentru Produse Petroliere vor fi oprite, iar taxa nu mai trebuie să se regăsească, din acea zi, în preţul carburanţilor.
Petrom: Preţurile carburanţilor scad cu 4 bani pe litru
Petrom va reduce, marţi, preţul carburanţilor cu 4 bani pe litru, după sistarea colectării taxei pentru Fondul Special de Produse Petroliere (FSPP), a anunţat compania.
"Datorită reducerii componentei de taxare cu 0,01 USD, ca urmare a sistării colectării taxei reprezentând Fondul Special de Produse Petroliere, preţul carburanţilor în benzinăriile OMV şi Petrom se va reduce cu 4 bani/litru (inclusiv TVA aplicat taxei de 1cent/litru), începând cu data de 25.01.2011.", se arată într-un comunicat al companie.
Istoria taxei de 1 cent pe litru
Taxa a fost introdusă pentru stingerea datoriilor fostei Companii Române de Petrol, de aproape 650 de milioane de dolari, şi s-a aplicat de la 1 ianuarie 2001 pentru carburanţii produşi şi comercializaţi în România, iar din 2005 s-a aplicat şi celor exportaţi.
"Perioada 21 ianuarie - 25 ianuarie a fost necesară pentru epuizarea stocurilor de carburanţi şi pentru care s-a achi