Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziunile preşedintelui Tribunalului Bucureşti: Numărul proceselor privind pensiile militare ar putea depăşi suta de mii

Publicat in Jurnalul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Ca să facă faţă la înregistrarea a 6000 de dosare, conducerea instanţei a mobilizat oameni de la alte secţii.

"Se întâmplă exact ceea ce previzionam încă din vara trecută: blocarea activităţii. Anticipam atunci că noile prevederi legale privind pensiile militare ar putea aduce pe rolul instanţei până la 100.000 de procese deschise de pensionari de la Ministerul Apărării, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul de Interne, Penitenciare. Dacă toţi pensionarii contestă, activitatea judecătorilor se blochează. Uitaţi, azi pentru a putea înregistra cele 6000 de dosare aduse de avocatul Gâlcă am fost nevoiţi să împrumutăm oameni de la alte secţii. Sunt 3000 de cereri pe ordonanţă preşedinţială pentru suspendarea recalculării şi 3000 pe fond. Şi aşa aveam probleme din cauza numărului mare de dosare. Chiar dacă noile acţiuni vor fi procesate rapid din punct de vedere administrativ, adică înregistrare în evidenţele informatice, înştiinţare a părţilor, citare şi procesare în arhivă, alocarea termenelor de judecată ar putea fi o problemă”, ne-a declarat preşedintele Tribunalului Bucureşti, judecătoarea Larisa Neagoe.

Şi vicepreşedinta acestei instanţe, judecătoarea Laura Andrei, ne-a precizat că în prima tranşă adusă de avocatul Gâlcă au fost 500 de dosare. "Pentru aceste 500 de dosare procesare de azi dimineaţă, termenele pentru ordonanţa preşedinţială de suspendare a recalculării pensiilor militarilor s-au dat termene în ultima săptămână din februarie şi în prima din luna martie. La cererile pe fondul recalculării s-au dat termene în septembrie şi octombrie 2011. S-a lucrat cu cinci oameni în registratură, dar pentru a putea înregistra şi restul de până la 6000 de dosare anunţate de avocatul Gâlcă, vom mări <> cu câte doi grefieri din toate secţiile. Nu ştiu cum vom face, noi n-avem oameni pentru şedinţele de judecată. Activitatea secţiei era oricum în

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 58 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 17 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 48 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°