Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săgeata pleacă în primul cantonament al iernii

Publicat in Ziua Constanta, luni 24 ianuarie 2011 ·

Echipa năvodăreană va disputa în această iarnă şapte jocuri de pregătire

Clasată pe un loc promovabil la finalul turului de campionat, divizionara secundă Săgeata Năvodari va pleca astăzi în primul cantonament al iernii, unde are programate şi două meciuri amicale.

După ce a renunţat la cantonamentul din Turcia, programat în perioada 6-18 februarie, gruparea de pe litoral va pleca într-un stagiu de pregătire în ţară. Astfel, lotul pregătit de Aurel Şunda şi de Constantin Funda se va pregăti în perioada 24 ianuarie - 5 februarie la Băile Herculane. Aici, Săgeata are stabilite şi două meciuri de verificare, primul fiind programat pe 2 februarie, cu Drobeta Turnu Severin (locul 2 în Liga a III-a, Seria 4), iar al doilea, trei zile mai târziu, cu Autocatania Caransebeş (locul 5 în Liga a III-a, Seria 5). Săgeata va reveni apoi acasă şi va continua pregătirile la Năvodari. Pe 12 februarie, viceliderul Seriei I din Liga a II-a se va deplasa la Ploieşti pentru o nouă partidă de verificare, în compania ocupantei locului doi în cealaltă serie a eşalonului secund, Petrolul. Pe 16 şi 18 februarie, năvodărenii vor juca, tot în deplasare, împotriva a două echipe din Liga I, Victoria Brăneşti, respectiv Sportul Studenţesc. Ultimele două jocuri de verificare înainte de reluarea campionatului au fost stabilite pe 23, respectiv 26 februarie. Primul se va disputa la Tulcea, cu echipa locală Delta, iar al doilea va avea loc la Năvodari, urmând ca echipa lui Aurel Şunda să primească vizita celor de la Callatis Mangalia. Primul meci oficial al anului este programat pe 5 martie, când Săgeata va întâlni pe teren propriu pe CF Brăila, în prima etapă a returului.

Şunda răspunde acuzelor

Antrenorul Aurel Şunda a declarat la emisiunea „Fotbal la matineu", de pe Sport Total FM, că formaţia pe care o pregăteşte a fost acuzată pe nedrept de oficialii altor echipe din Seria

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum o ora
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum o ora
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum 37 minute
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 5 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 47 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°