Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: PORTRET/ Lenuţa Neacşu ajută copiii să redescopere cărţile

Publicat in Adevarul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Bibliotecara a făcut din filiala de la marginea Bicazului o a doua casă pentru o mână de micuţi cu care soarta nu a fost darnică şi a primit un premiu pentru iniţiativă.

Lucrează ca blibliotecară de mai bine de 16 ani, dar în ultimul an şi jumătate a realizat lucruri cât pentru întreaga carieră. Debutul schimbărilor în bine survenite la serviciu s-a produs odată cu mutarea sa la Filiala Bicaz a Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza“ din Bacău.

„Când am ajuns acolo, am găsit un sediu ferecat cu gratii şi deloc primitor. Mi-am spus că aşa eu nu pot să atrag copiii să vină la bibliotecă şi, cu sprijin de la conducere, am reuşit să transformăm locul în unul cald şi primitor“, povesteşte Lenuţa.

Proiect apreciat de juriu

Au urmat multe proiecte, iar uşa bibliotecii de cartier a început să se deschidă tot mai des, iar abonamentele să se înmulţească. Zeci de elevi îi trec acum pragul pentru a împrumuta o carte sau pentru a naviga pe internet.

„Am aplicat imediat pentru programul «Biblionet» oferit de Bill Gates şi am reuşit să obţinem calculatoare conectate la internet. Acum, toţii copiii din cartier ştiu unde este biblioteca. Dar eu am grijă să le dau şi câte o carte să citească, nu doar să se limiteze la a sta în faţa computerului“, mai spune bibliotecara.

Cel mai important proiect, care i-a adus şi un premiu special, a fost acela de „School after School“, care a avut ca beneficiari 17 elevi nevoiaşi din cartierul Izvoare.

„Sunt copii care provin din familii cu o situaţie financiară precară. Au fost selectaţi de director şi incluşi în acest program care s-a derulat pe parcursul anului şcolar trecut. Veneau în fiecare zi după ore şi făceam împreună temele. Au obţinut rezultate foarte bune“, mărturiseşte Lenuţa Neacşu. Nu s-a limitat doar la teme, ci a vrut să le ofere mai mult copiilor. A ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 40 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 41 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum o ora
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°