Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Responsabilii din justiţie caută "soluţii de avarie” pentru evitarea blocajului instanţei din cauza proceselor deschise de pensionarii militari

Publicat in Jurnalul, luni 24 ianuarie 2011 ·

6000 de pensionari militari, uniţi la instanţă în 500 de acţiuni colective

Preşedintele Tribunalului Bucureşti, judecătoarea Larisa Neagoe a precizat pentru Jurnalul Naţional că au fost 500 de dosare înregistrate în prima tranşă, dosare ce reprezintă acţiunile colective făcute de 6000 de pensionari. "Domnul avocat Gâlcă, cel care le-a depus, a anunţat că va depune acţiunile pentru încă 6000 de pensionari până la sfârşitul lunii. Ceea ce efectiv afectează puternic activitatea Tribunalului. Vom cere din nou Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi Ministerului Justiţiei (MJ) să ne suplimenteze posturile de judecători şi personal auxiliar.Nu e prima oară când cerem asta. Până acum am primit răspunsuri de genul că se analizează solicitările noastre. Într-o primă etapă se speră la o redistribuire a posturilor din alte părţi către Tribunalul Bucureşti ce ar urma să fie ocupate prin concurs. Alte şanse de suplimentare nu văd, având în vedere restricţiile bugetare care sunt. Ştiţi că Tribunalul Bucureşti are competenţa exclusivă de a judeca toate litigiile privind pensiile militare, ale poliţiştilor şi funcţionarilor din penitenciare, pentru că legea spune că se judecă la instanţa în raza căreia se află pârâţii, în aceste cazuri MApN, MAI, SRI. Adică pentru toţi nemulţumiţii din ţară procesele se adună la Tribunalul Bucureşti. Ar fi de luat măsuri şi la nivel legislativ, de regândire a competenţei materiale a tribunalului, cel puţin pe litigiile de muncă şi de asigurări sociale, în sensul coborârii acestei competenţe spre judecătorii. Astfel nu s-ar mai concentra un număr atât de mare de acţiuni, ele s-ar împărţi pe cele şase sectoare. Noi punem de mult aceste probleme, am previzionat de vara trecută că vom ajunge în situaţie de blocaj. Dar se mişcă greu lucrurile. Probabil nu se găsesc soluţii imediate. De unde să luăm imediat 50 de judecători? E foarte greu.”,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 47 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 44 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 59 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°