Ce poate fi mai «democratic» decât să-l faci «vânzător de ţară» pe comandantul suprem în timp ce se intonează Imnul Naţional?

Cum se face că nu putem da dovadă de o minimă decenţă nici măcar pe 24 ianuarie? Cum se face că suntem atât de învrăjbiţi tocmai atunci când trebuie să cinstim înfrăţirea înaintaşilor noştri? Cum se face că în locul patriotismului de paradă de altădată se poartă acum huiduiala, strigătura, fluierătura? Cum se face că nu ne putem abţine să ne dăm în spectacol într-un moment în care mai potrivită ar fi buna-cuviinţă?

Sunt primele întrebări care-mi vin în minte văzând cum este tratat, cu ocazia sărbătoririi Micii Uniri, preşedintele României. Indiferent cum s-ar numi el. Sigur, nu pot spune că dl Traian Băsescu nu-şi merită soarta, că nu şi-a căutat-o cu lumânarea, cum se zice în popor. Aş consuma prea multă cerneală să enumăr motivele. Şi sunt de înţeles oamenii care-şi arată nemulţumirea sau, da, chiar furia împotriva unui regim sub care trăiesc, parcă, mai rău ca niciodată. Nu înseamnă că au sau nu dreptate, ci doar că sunt îndreptăţiţi să protesteze.

În fond, asta face parte din esenţa democraţiei: să-ţi poţi exprima dezacordul faţă de guvernare şi de reprezentanţii statului, să te împotriveşti sub orice formă permisă de lege atunci când te consideri asuprit, să ieşi în stradă şi să strigi din toate puterile, la o adică, dacă numai aşa crezi că te vei face auzit. Ce poate fi mai „democratic" decât să-l faci „vânzător de ţară" pe comandantul suprem în timp ce se intonează Imnul Naţional?

Revenind la evenimentele din Piaţa Unirii din Iaşi (ce ironie!), aş remarca două detalii. Pe de o parte, că dl Băsescu pare să se fi dus dinadins acolo ca să facă nu o baie de mulţime, ci una de huiduială. Cu o seară înainte, dumnealui le aruncase câteva replici dure foştilor militari care se plâng că le-au fost tăiate pensiile