Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiunile Fondului Proprietatea se listează mâine pe Bursă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 ianuarie 2011 ·

Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) vor fi tranzacţionate începând de mâine la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Acest moment este aşteptat de la înfiinţarea FP, la finele anului 2005 şi este considerat cel mai important eveniment bursier din România din ultimii ani.

Fondul Proprietatea a fost creat ca o soluţie pentru despăgubirea foştilor proprietari deposedaţi de bunurile imobiliare în timpul fostului regim comunist care nu şi le mai pot recupera în natură.

Cu o structură modificată de mai multe ori în decursul anilor, FP deţine în prezent participaţii la 83 de companii private şi de stat.

O componentă importantă a portofoliului o reprezintă companiile din electricitate, petrolul şi gaze. Potrivit reprezentanţilor Franklin Templeton, administratorul FP, listarea va tripla lichiditatea BVB.

Cât va costa acţiunea FP

Mulţi dintre foştii proprietari care au primit acţiuni la FP şi doreau să le vândă cât mai repede au ales soluţia vânzării iniţial pe piaţa neagră, apoi printr-o modalitate netransparentă. Astfel, ei obţineau preţuri cu mult sub valoarea nominală a acţiunii de 1 leu.

Casele de brokeraj şi analiştii estimează că titlurile FP vor fi tranzacţionate la început la 0,5-0,8 lei/acţiune.

În aşa fe, persoanele care au cumpărat acţiuni în afara pieţei, la preţuri mult mai mici, la 0,2-0,3 lei/acţiune, ar putea obţine profituri consistente chiar din prima zi.

EVZ a prezentat care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze acţionarii la prima mână la FP pentru a-şi valorifica acţiunile pe Bursă.

Ei vor fi scutiţi de impozitul de 16% dacă vor înregistra profit în urma vânzării acţiunilor, spre deosebire de cei care vând acţiunile după ce le-au cumpărat de la persoanele despăgubite.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°