Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incendiu la acoperişul unui bloc din Târgu Jiu

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 ianuarie 2011 ·

Trei autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj au intervenit vineri seară pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui bloc de locuit aflat pe strada Castanilor din Târgu Jiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Mihai Avramescu, incendiul a fost localizat şi lichidat. „Am fost solicitaţi vineri seară să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperişul unui bloc. La locul intervenţiei s-au deplasat trei autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară mecanică. Suprafaţa cuprinsă de flăcări este de aproximativ 150 - 200 de metri pătraţi. Incendiul a fost localizat şi lichidat în aproximativ o oră şi 30 de minute, arzând şi degradându-se în urma acestuia structura din lemn a acoperişului pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp. Cauza probabilă a incendiului a fost o flacără provenită de la o afumătoare improvizată“, a declarat Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Toţi locatarii etajului superior al blocului au fost evacuaţi, nefiind înregistrată nici o victimă. Geamul unui autoturism parcat lângă bloc a fost spart, pentru a fi mutat într-un loc mai sigur, pentru că proprietarul nu a fost găsit. La faţa locului au venit şi lucrătorii de la Distrigaz, care au oprit gazele pentru evitarea altei tragedii. Unii dintre locatarii blocului au declarat că la etajul superior se afla o afumătoare care aparţine unuia dintre vecini. Oamenii spun că de la această afumătoare a pornit incendiul. În urmă cu nici două săptămâni, tot la Târgu Jiu, pompierii au lichidat, în alt bloc, un incendiu izbucnit din aceeaşi cauză. La începutul lunii ianuarie, acoperişul unui bloc de pe strada Ecaterina Teodoroiu a ars tot de la o afumătoare improvizată. Târgujienii care au decis să-şi afume carnea în podul blocului vor fi traşi la răspundere de oamenii legii, întrucât nu aveau voie să facă focul la mansarda blocului. Trei a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 30 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 3 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°