Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicole Krauss: „Literatura e opusul lumii digitale“

Publicat in Adevarul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Autoarea celebrului roman „Istoria iubirii“ spune că avem nevoie de cărţi mai mult ca oricând. Nicole Krauss analizează într-un interviu acordat pentru „Adevărul literar şi artistic“ starea omului contemporan, care îşi trăieşte viaţa prin vălul unui ecran de calculator.

Scriitoarea americană în vârstă de 37 de ani, desemnată anul trecut de către pres­tigioasa „The New Yorker" printre cei mai influenţi 20 de autori tineri ai lumii, vorbeşte despre globalizare şi regăsirea intimităţii prin lectură. „Trăim din ce în ce mai apropiaţi unii de alţii şi suntem permanent conectaţi într-o lume digitală", explică Nicole Krauss.

„Dar ce se întâmplă, de fapt, este că suntem din ce în ce mai singuri împreună. Nu cred că aceste medii şi mecanisme ne-au făcut să ne apropiem mai mult. În multe privinţe, i-au făcut pe oameni să fie mai izolaţi".

Krauss exemplifică şi identifică o iluzie a digitalizării: „Sigur că ne ajută să ne mişcăm mai repede şi, dacă vreau să aflu ce se întâmplă în România astăzi, pot s-o fac rapid, online, deşi nu sunt acolo. Dar tocmai asta e problema: nu sunt acolo. Sunt singură, la mine în cameră, stând pe internet."

Nu crede în moartea cărţilor

Confruntată cu teoria morţii cărţilor tradiţionale într-o lume digitală, scriitoarea este de părere că e nevoie de cărţi mai mult ca oricând, „tocmai pentru că literatura este opusul lumii digitale". „Să citeşti rămâne singurul lucru care te lasă să pătrunzi în mintea altcuiva. Să intri în lumea lui interioară, să vezi cum e să fii ca el sau ca ea, să descifrezi o altă existenţă, complet diferită de a ta.

În timp ce-o faci, simţi compasiune, empatie. Iar acesta e cel mai înalt grad de conexiune pe care-l poţi avea. Poate că această formă profundă de empatie e chiar un alt fel de a descrie iubirea". Dacă oamenii viitorului vor citi din ce în ce mai mult?, se întreabă retoric, Ni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 29 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°