- interviu cu Herta MÜLLER –

Este una dintre cele mai importante scriitoare de expresie germană. Hărţuită de Securitate din cauza apartenenţei la „Aktionsgruppe Banat“ (un cerc de tineri scriitori din Timişoara) şi concediată de la uzina unde era angajată ca traducătoare pentru că nu a vrut să-şi toarne colegii, reuşeşte să părăsească România. În 1987 se stabileşte la Berlin, unde publică peste douăzeci de volume de poezie, proză şi eseuri. Memoria este tema predilectă a Hertei Müller.

În literatura dumneavoastră, memoria ocupă un loc special. Vă consumă profesia de scriitor?

Nu mă consumă mai mult decît altă activitate. Cred că e natural să te ocupi de ceea ce e în jurul tău. Şi ceea ce ne frămîntă acum are cu siguranţă felurite legături cu ceea ce a fost. Nu ai cum să judeci lucrurile dacă nu ai un sistem de relaţionare cu trecutul. Eu de multe ori mă gîndesc că la mine poate acest lucru e mai vizibil decît la alţii, pentru că eu am schimbat ţara, eu trăiesc în Germania şi scriu despre România... Am schimbat locul.

Aţi avut dificultăţi de adaptare cînd aţi ajuns în Germania?

Cred că fiecare le are. Faptul că nu ştii cum funcţionează un automat te poate deranja, însă nu asta e marea problemă. Pe mine m-a înfuriat faptul că eu am părăsit ţara şi că alţii au rămas. Eu tot timpul mă întreb cui îi aparţine o ţară. Ţara poţi s-o ai numai pe fondul unei biografii, şi biografia mea e tot atît de valabilă ca biografia unui securist sau a unui dictator. Dar eu am plecat, ei au rămas, şi această lipsă de egalitate, această pierdere a biografiei, pe mine întotdeauna m-a deranjat. Exilul e totdeauna problematic. Nu poţi reveni sau, dacă revii, te întorci ca o altă persoană. Revii într-o altă ţară. Pînă şi limba e o problemă: în ultimii ani, limbajul s-a schimbat atît de profund încît de-abia pricep ce spun