Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnări în dosarul carderilor lui Vlăduţ

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 ianuarie 2011 ·

La aproape trei luni după ce gruparea de carderi din care făcea parte şi Laurenţiu Vlăduţ, fiul adjunctului şefului Poliţiei Municipiului Calafat, a fost trimisă în judecată, Tribunalul Dolj i-a condamnat pe doi dintre ei la doi ani şi jumătate de închisoare. Cei doi şi-au recunoscut faptele şi au fost condamnaţi în baza legii micii reforme în justiţie, iar ceilalţi patru inculpaţi din acelaşi dosar urmează să fie judecaţi în continuare.

Doi dintre cei şase membri ai grupării de carderi din care făcea parte şi Laurenţiu Vlăduţ, zis Lari, trimişi în judecată în noiembrie anul trecut, pentru comiterea de infracţiuni cu cărţi de credit, au apelat la legea micii reforme în justiţie şi au fost condamnaţi deja de Tribunalul Dolj. Legea nr. 202/2010, cunoscută şi ca legea micii reforme în justiţie, prevede reducerea la o treime a limitelor pedepsei prevăzute de lege dacă inculpatul a recunoscut până la începerea cercetării judecătoreşti săvârşirea faptelor. În acest caz, inculpaţii Iulian Gheorghiu şi Adrian Tiugan au primit câte doi ani şi jumătate de închisoare pentru că au recunoscut în faţa judecătorilor faptele comise aşa cum au fost consemnate de procurorii DIICOT în rechizitoriul în tocmit în acest caz.

Ceilalţi patru inculpaţi din dosar, Laurenţiu Vlăduţ, zis Lari, Flori Vlăduţ, Cornel Stroilă şi Mihail Amariei, urmează să fie judecaţi în continuare de Tribunalul Dolj.

Mandat de arestare în lipsă pentru un fiu de poliţist

În dimineaţa de 17 august 2010, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, sprijiniţi de colegii de la Protecţie Internă şi sub coordonarea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat mai multe percheziţii domiciliare, în urma cărora au ridicat şi dus la audieri şase persoane, membrii unei grupări care se ocupa cu infracţiuni cu cărţi de cre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 24 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum o ora
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 21 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 22 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum o ora
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 25 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°