Sfârşitul lui 2010 i-a adus recunoaştere profesională, iar pe plan personal, odată cu sarcina, împlinirea ca femeie. Actriţa Cătălina Grama, cunoscută drept Jojo, a câştigat o distincţie pentru harul ei comic şi are un rol în filmul „Naşa“.
„Adevărul": Felicitări, vei fi mămică! Cum te simţi la prima sarcină?
Jojo: Mă simt excelent! E o binecuvântare să fii însărcinată şi să ai foarte multă energie! Este tot ce ne-am dorit. Aşteptăm cu multă emoţie clipa în care ne vom vedea copilul.
Citiţi şi:
Divertişii pornesc fabrica de glume
De ce nu vrei să afli sexul copilului?
Ne dorim foarte mult să păstrăm surpriza cea mare pentru momentul magic al naşterii. A fost dorinţa lui Ionuţ şi mie mi s-a părut minunată.
Vei naşte în România?
Sigur că da. Avem prieteni care au deja copii şi care ne-au sfătuit în această privinţă. Există mai multe opţiuni, dar nu am făcut încă o alegere a spitalului.
Ştim că visezi la un Oscar, dar ai obţinut un premiu „Vasilica Tastaman" pentru harul comic de la „Servicul Român de Comedie" şi mai ales pentru rolul din lungmetrajul „Poker". Recunoaşterea a venit din partea Societăţii Umoristice Păcală. Când ai ştiut că poţi face comedie?
Comedia m-a ales pe mine. Drumul meu a fost astfel desenat: să încep prin a juca roluri comice. Distincţia primită din partea Societăţii Umoristice Păcală a subliniat faptul că sunt pe drumul cel bun. Le mulţumesc din suflet pentru onoarea pe care mi-au făcut-o! La un moment dat, Toni Grecu ne-a oferit la un final de sezon diplome de recunoaştere a meritelor noastre, mie şi colegilor mei. Eu am primit titulatura de „Comedia Maximă". Mi s-a părut cel mai frumos compliment profesional. Acest lucru nu înseamnă că nu mă voi apropia niciodată de dramă. Dimpotrivă!
Cum ai intrat în „gaşca" lui Toni Grecu?
Acum nouă a