Un pensionar din Craiova suportă în fiecare zi un ger năprasnic, încercând ca să adune 100 de lei pentru pomana soţiei sale.
Ion Gheorghe (78 de ani) a lucrat o viaţă întreagă ca muncitor. "Am colectat fier. Câştigam destul de bine, aveam bani ca să asigur toate cele necesare în casă", povesteşte bătrânul din Craiova. S-a căsătorit cu o femeie frumoasă, după cum mărturiseşte, şi a avut doi copii "deştepţi şi frumoşi"."Familia mea nu a dus niciodată lipsă de nimic. Îmi rupeam de la gură, dacă era nevoie, ca să le pun copiilor pe masă o bucată de carne. Nu s-a întâmplat să-mi ceară vreodată ceva şi să le spun că nu am bani să le iau. Aşa cum am putut, m-am descurcat", recunoaşte nea Ion.
"N-am mai avut bani şi copiii m-au uitat"
O dată cu ieşirea la pensie, viaţa i s-a schimbat radical. "Când n-am mai avut aşa mulţi bani, copiii m-au uitat. S-au căsătorit, s-au dus la casele lor care pe unde au putut şi mi-au zis să am grijă de mine. Aşa e omul: când îi dai, e bun. Când nu mai ai de unde, îţi întoarce spatele", este de părere bătrânul, care are o pensie lunară de 400 lei. Lăsat în voia sorţii, cu o soţie grav bolnavă, nea Ion a încercat să supravieţuiască aşa cum a putut, "cu o masă, cel mult două, pe zi", după cum spune. În urmă cu şase luni, soţia sa a murit la vârsta de 66 de ani, din cauza complicaţiilor la rinichi.
Cum este înfometat şi maltratat un copil de opt ani: de la smulgerea părului până la pumni în cap
"Nu mă uit în ochii oamenilor când cer"
Rămas singur, nea Ion povesteşte cum cheltuilelile au crescut. "Tocmai ce am făcut pomană de şase luni, că aşa e creştineşte. N-am avut de unde lua bani şi aşa m-am pus la colţ de stradă şi am început să cerşesc câte patru ore pe zi. Nu mai mult, că e frig şi am probleme cu prostata. Plus că îmi e ruşine de ceea ce fac, nici nu mă uit în ochii oamenilor cân
