Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Divorţul încă e gratis

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 ianuarie 2011 ·

Deşi au trecut mai mult de trei săptămâni de la intrarea în vigoare a modificărilor Codului Familiei, nici un cuplu din judeţul Dolj nu s-a dus până acum să divorţeze la Starea Civilă. Dacă o făcea, putea beneficia de gratuitate, pentru că prea puţine primării s-au grăbit să fixeze taxe pentru acest serviciu.

Pe 26 decembrie 2010 au intrat în vigoare modificările Codului Familiei, adoptate prin Legea nr. 202/2010, aşa-numita „lege a micii reforme în justiţie“. Din această dată, divorţul a fost simplificat la instanţă, astfel că soţii care sunt de acord să divorţeze se pot adresa judecătoriei indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă au sau nu copii minori rezultaţi din căsnicia lor. Taxa de timbru pentru un asemenea proces este de 39 de lei, la care se adaugă 30 de bani pentru timbrul judiciar. Cei doi pot deveni liberi în mai puţin de două luni, doar depunând acţiunea la instanţă, apoi mergând împreună în faţa judecătorului, pentru a-şi exprima acordul cu privire la desfacerea căsătoriei.

La notar sau la Starea Civilă

Pe lângă această formă consensuală în faţa instanţei, noua lege a introdus şi posibilitatea ca soţii să divorţeze de comun acord în faţa unui notar sau chiar în faţa ofiţerului de stare civilă, cu condiţia să nu aibă copii minori rezultaţi în urma căsătoriei sau adoptaţi şi să se înţeleagă inclusiv în privinţa numelor pe care le vor purta după desfacerea căsătoriei.

Ca să uzeze de această nouă cale de desfacere a căsătoriei, cei doi soţi trebuie să meargă împreună la notar sau la ofiţerul de stare civilă din localitatea unde s-au căsătorit ori au avut ultimul domiciliu comun. Ofiţerul de stare civilă sau notarul înregistrează cererea şi le dă soţilor un răgaz de 30 de zile în care, dacă se răzgândesc, pot să-şi retragă cererea.

La expirarea acestui termen, dacă soţii nu s-au răzgândit, ofiţerul de st

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°