Cea mai mare bancă germană şi una dintre cele mai mari din lume, Deutsche Bank, ar putea intra pe piaţa românească, existând intenţia de a deschide o filială în România, a declarat, pentru Agerpres, Vladimir Ciobănaşu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României de la Berlin.
'Deutsche Bank a efectuat unele investigaţii şi avut discuţii în România în legătură cu deschiderea unei filiale. Deutsche Bank este o bancă de investiţii, axată mai mult pe companii, dar şi alte bănci germane şi-au manifestat intenţia sau studiază posibilitatea deschiderii unor filiale în România', a precizat Ciobănaşu.
Acesta a subliniat că Germania este unul dintre cei mai importanţi investitori în economia românească, ocupând locul al treilea din acest punct de vedere, iar prezenţa directă a băncilor germane ar putea încuraja investitorii germani să continue investiţiile în România.
'În prezent sunt peste 18.000 de companii cu capital german în România, ceea ce o situează pe locul doi după Italia. Din punct de vedere al capitalului investit, Germania se apropie de 5 miliarde de euro şi se află pe locul al treilea, după Olanda şi Austria, ţară care, însă, a beneficiat substanţial de mari privatizări în economia românească', a explicat Ciobănaşu.
În opinia acestuia, coloana vertebrală a economiei germane sunt IMM-urile, deşi şi marile concerne au o pondere în economia germană.
'În România, în principal IMM-urile germane au efectuat investiţii. Pe de o parte, acestea ar putea fi stimulate să investească în continuare prin prezenţa propriilor bănci pe piaţa românească. Pe de altă parte, prezenţa unor bănci germane de prim calibru ar însemna şi un semnal de încredere în economia românească, în reformele economice din România', a subliniat reprezentantul Ambasadei României de la Berlin.
Potrivit lui Ciobănaşu, în p