Uniunea Europeană asigură finanţarea pentru Programul Mere în şcoli însă chiar şi aşa achiziţionarea şi distribuirea fructelor se face cu întârziere. Elevii gălăţeni nu primesc merele din cauza primăriilor care refuză să le cumpere până când nu încasează subvenţia UE, la jumătatea anului
De la începutul acestui an şcolar, elevii trebuie să primească în fiecare zi câte un măr. Programul Mere în şcoli este finanţat de Uniunea Europeană (UE) şi nu implică niciun fel de costuri din partea autorităţilor locale şi centrale.
Chiar şi aşa însă, merele nu sunt asigurate. Motivul? Administraţiile locale nu se îngrijesc să acopere din bugetele proprii plata merelor timp de şaşe luni, răstimpul legal dintre momentul în care sunt cumpărate fructele şi cel în care banii europeni în ţară pentru plata merelor.
Tecucenii da, gălăţenii ba
„Nici un producător nu doreşte să dea merele astăzi şi să ia banii peste şase luni. Cum autorităţile locale nu se implică, acest program este unul ratat în multe localităţi", ne-a declarat Doru Resmeriţă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi.
Aşa s-a ajuns în situaţia bizară ca, în acelaşi judeţ, unii elevi să primească mere, iar alţii nu.
Unul dintre cazurile pozitive se înregistrează în muncipiul Tecuci. "Noi asigurăm merele încă din vară", ne-a declarat Eduard Finkelstein, primarul Tecuciului.
Sunt şi situaţii la polul opus.
"Majoritatea localităţilor nu asigură merele în şcoli, de la Vânători şi Şendreni, până la Galaţi. Aici nu sunt asigurate merele în şcoli", ne-a mai explicat Doru Resmeriţă.
"Eu m-am săturat ca fiecare unitate administrativă să se spele pe mâini şi să fie doar responsabilitatea mea. Aşa că fiecare localitate răspunde de acest proiect", ne-a declarat şi Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.
Din păcate nu se întrevăd pers