Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Om de afaceri din Sebeş mort în Munţii Şureanu. A intrat cu snowmobilul într-un brad

Publicat in Adevarul, luni 24 ianuarie 2011 ·

Omul de afaceri era cunoscut ca un împătimit al ieşirilor pe munte. Era şi un colecţionar de instrumente muzicale vechi, dar şi filantrop. Costică Saucă a decedat după ce a intrat cu snowmobilul într-un copac.

Un om de afaceri din Sebeş, în vârstă de 55 de ani, a murit ieri într-un accident produs pe drumul judeţean 705, în apropierea masivului Şureanu din Munţii Sebeşului.

A circulat cu viteza prea mare

Costică Saucă circula pe un snowmobil pe drumul acoperit de zăpadă. Din cauza vitezei prea mari, a pierdut controlul snowmobilului şi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Bărbatul a murit la câteva minute de la accident, din cauza rănilor grave suferite.

Decesul victimei a fost constatat de un echipaj Salvamont, care era prezent pe pârtiile domeniului schiabil Şureanu pentru a acorda primul ajutor în caz de nevoie. „În urma accidentului conducătorul snowmobilului a suferit leziuni în urma cărora la scurt timp a decedat“, a declarat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba. Imediat după accident a intervenit în zonă şi o patrulă de jandarmi.

„S-a intervenit pentru păstrarea ordinii şi liniştii publice şi îndepărtarea curioşilor din apropierea accidentului“, a spus Ovidiu Jurcoveţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului de Sebeş de rudele bărbatului decedat. În zona în care a avut loc accidentul nu este semnal de telefonie mobilă, astfel încât poliţiştii au putut fi anunţaţi doar în cursul serii.

Fan al aventurii

Costică Saucă era inginer specialist în domeniul marochinăriei şi avea doi copii. Omul de afaceri era patronul societăţii comerciale Confexpeli SA Sebeş, cu obiect de activitate în domeniul confecţiilor din piele. În ultimii doi ani activitatea de marochinărie a fost oprită din cauza lipsei come

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a primit de la Hamas rămăşiţele a încă patru ostatici morți

Adevarul acum o ora
Hamas s-a grăbit să reducă presiunea asupra fragilului armistiţiu în războiul cu Israelul și a returnat marți, 14 octombrie, cadavrele mai multor ostatici morți.

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 8 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Tragedie în Venezuela: 14 oameni au murit într-o mină de aur inundată în urma ploilor abundente

Adevarul acum 31 minute
Paisprezece mineri au murit în timp ce lucrau în subteran, într-o mină de aur din sud-estul Venezuelei, la graniţa cu Guyana şi Brazilia, inundată în urma ploilor abundente.

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 9 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 8 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Românii pot beneficia de consultații și analize gratuite, indiferent dacă sunt sau nu asigurați. Ce servicii pot primi de la medicul de familie

Adevarul acum 10 ore
Ministerul Sănătății încurajează toți românii, fie că sunt sau nu asigurați medical, să meargă periodic la medicul de familie pentru consultații și analize gratuite. „Fii prevăzător și încrezător mergi la medicul tău de familie pentru a-ți verifica

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

9°/17°
Constanta
acum

mie.

9°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/11°
joi

5°/14°
vin.

5°/15°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

mie.

8°/14°
joi

7°/17°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/17°