Unele farmacii şi-au crescut vânzările la Algocalmin cu 50 la sută, după ce oamenii au aflat că din 1 februarie medicamentul va fi eliberat doar pe reţetă . Vestea că Algocalminul se va vinde doar cu reţetă de la medicul de familie i-a făcut pe sătmăreni să îşi facă stocuri.
Medicamentele care conţin metamizol se vor putea cumpăra, de la 1 februarie, doar pe baza de reţetă eliberată de medicul de familie. În această clasă se încadrează şi Algocalminul, calmantul săracului, aşa cum i se mai spune. Agenţia Naţională a Medicamentului a hotărât ca, de la 1 februarie, analgezicele uşoare să nu mai poată fi cumpărate fără reţetă medicală. Vestea i-a pus pe jar pe sătmăreni, care, au început aprovizionarea cu calmante. Asta ca să aibă din belşug pentru zilele cu dureri de cap, care, nu se anunţă a fi tocmai puţine.
Câştigători pe termen scurt au ieşit farmaciştii, care se aprovizionează chiar şi de două ori pe săptămână cu Algocalmin. În unele faârmacii, vânzările au crescut chiar şi cu 50%. „De când au aflat că de la 1 februarie nu îşi mai pot cumpăra Algocalmin fără reţetă oamenii se aprovizionează. Cumpără şi două-trei cutii odată. Toate analgezicele ieftine dispar din farmacii şi vor fi înlocuite cu cele scumpe“, spune Liviu Bretan, administratorul farmaciei „Panax“ din Satu Mare.
„Cumpărăm cât putem. Astăzi am luat două cutii, când mai vin oraş mai cumpăr una şi încet, încet ne aprovizionăm. Vă daţi seama câtă bătaie de cap ne va da faptul că de fiecare dată când ne va durea capul sau o măsea va trebui să fugim la medic după reţetă“, a spus Corodi Ana, în vârstă de 55 de ani, în timp ce cumpăra Algocalmin de la farmacia de pe Calea Traian.
Pacienţii, puşi pe drumuri
Medicii sunt de părere că incovenientul va fi tot al pacienţilor, pentru că, dacă pacientul va avea o durere cât de mică şi va avea nevoie de un calmant, va trebui să meargă la