Fotbaliştii de la Poli au parte de meciuri puternice în cantonamentul de la Marbella. De la ora 17.30, alb-violeţii vor juca cu campioana la zi a Poloniei, Lech Poznan.
După ce sâmbătă au remizat cu elveţienii de la Youg Boys Berna (0-0), echipă care se pregăteşte de meciul cu Zenit St. petersburg, în Liga Europa, fotbaliştii de la Poli vor da piept, astăzi, cu o altă echipă din "primăvara europeană". Adversarii alb-violeţilor sunt cei de la Lech Poznan, campioana la zi din Polonia. De şase ori campioană, Lech se pregăteşte de "şaisprezecimile" Ligii Europa, unde va juca cu Sporting Braga.
Echipa poloneză este pregătită de fostul mare internaţional spaniol Jose Mari Bakero şi s-a calificat în această fază după ce a învins Manchester City în grupe, nimeni alta decât echipa care i-a scos pe bănăţeni din “Europa”.
Vreme urătă la Marbella
Vremea s-a înrăutăţit la Marbella. Plouă de ieri seară, iar în următoarele zile se anunţă, mai departe, precipitaţii. Temperatura nu depăşeşte 12-13 grade în timpul zilei. Veştile bune sosesc despre Lukas Magera, care revine încet la antrenamente normale, el fiind folosit deja de antrenor la exerciţiile tehnico-tactice.