Premierul Emil Boc discută, la Guvern, cu ministrul Muncii, Ioan Botiş, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi ministrul Internelor, Traian Igaş, după ce Coaliţia a decis, luni, ca termenul de recalculare a pensiilor militarilor să fie prelungit până la 31 decembrie 2011, pentru emiterea unui nou act privind aplicarea acestui proces.
"Este prima întâlnire de lucru pe tema pensiilor militare, pentru pregătirea unei noi metodologii privind aplicarea legii de recalculare a pensiilor militare", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Membrii coliţiei de guvernământ au decis, luni, ca Executivul să adopte o ordonanţă de urgenţă prin care se va prelungi termenul de recalculare a pensiile militarilor până la 31 decembrie 2011, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul UDMR Kelemen Hunor.
Kelemen a menţionat că, ulterior, ministrul Muncii, Ioan Botiş, va veni cu o propunere, el menţionând că, în acest sens, membrii coaliţiei nu au discutat aspecte tehnice legate de acest subiect.
Instanţa supremă a decis definitiv, în 7 ianuarie, suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare, confirmând astfel o sentinţă a Curţii de Apel Cluj din septembrie 2010.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, după o întâlnire cu premierul Emil Boc şi ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, ministrul de Interne, Traian Igaş şi directorii serviciilor de informaţii, că, urmare a deciziei ICCJ, HG 735/2010, care cuprinde normele de aplicare a Legii 119/2010 se supendă. El a menţionat însă că Legea 119, pe baza căreia se recalculează pensiile, rămâne în vigoare.
El a explicat că pensiile recalculate în baza Legii 119 sunt valabile şi că va fi emisă o nouă hotărâre sau OUG pentru metodologia de aplicare a legii. (Mediaf