În momentul de faţă, în media şi cercurile guvernamentale din lume este o enormă bătălie între două teorii de guvernare. Rezultatul acestei bătălii va avea efecte asupra tuturor mulţi ani de aici înainte.
În esenţă, cele două forţe care se înfruntă sunt următoarele: pe de o parte, teoria care spune că - dacă ai o criză economică, naturală sau chiar socială - trebuie să tipăreşti bani, să reduci dobânzile, să provoci deficite şi să te asiguri că băncile funcţionează normal. Pe de altă parte, este teoria care spune că nu există egalitate între crize: crizele economice trebuie tratate diferit de cele sociale sau naturale. Ca să previi crizele economice trebuie să ai deficite bugetare cât mai mici, adică veniturile aproape egale cu cheltuielile, să te împrumuţi puţin şi pe termen cât mai lung. Când vine o criză economică trebuie să reduci cheltuielile, să creşti dobânzile, să ridici taxele şi să micşorezi veniturile, inclusiv prin reducerea creditării.
Ambele teorii sunt uşor de recunoscut.
Teoria tipăririi banilor în exces (care, potenţial, provoacă inflaţie) pentru a-i pompa în bănci (de multe ori falimentare) cu scopul de a calma o criză este promovată şi practicată de guvernele occidentale, în special de cele american şi britanic, dar nici europenii nu se lasă mai prejos. Din 2008 încoace, americanii au pompat mii de miliarde în bănci, au amânat plata unor taxe, au oferit facilităţi debitorilor şi creditorilor. Iar creşterea economică a revenit cel mai repede în SUA, mult mai repede decât în alte ţări dezvoltate. Este drept că pe fondul unui şomaj enorm şi cu preţul unei îndatorări fără precedent istoric.
Teoria restrângerii cheltuielilor, creşterii taxelor şi echilibrării bugetului de stat este cea care este promovată pentru ţările mai mici care au nevoie de ajutorul FMI şi al Comisiei Europene: Grecia, Irlanda, Ungaria, România, în curând Port
