Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit de cei prezenţi la ceremoniile prilejuite de Ziua Unirii de la Iaşi, în timp ce primea onorul. Câteva ore mai târziu istoria s-a repetat și la Focșani, unde șeful statului a participat la ceremoniile organizate de Ziua Unirii. ”Nu vin nici pentru voturi, nici pentru aplauze, nici pentru fluierături, dar trebuie să vă spun că vin în primul rând din respect pentru istorie”, li s-a adresat președintele participanților la manifestările de la Focșani. Sursa: AGERPRESSursa: Maria CrausSursa: Maria CrausSursa: Maria Craus
1 /.
Pe lângă personalităţile de pe scena politică, la manifestările organizate la Iași cu prilejul Zilei Unirii au asistat peste 5.000 de persoane, dintre care aproximativ 500 sunt membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate şi în Rezervă, filiala Iaşi, nemulţumiţi de recalcularea pensiilor.
Fanfara militară a fost acoperită de huiduieli, în timp ce interpreta imnul naţional. Mulţimea a continuat să fluiere şi în timp ce preoţii oficiau slujba de pomenire a eroilor neamului. Protestatarii au scandat lozinci împotriva preşedintelui: ''Cuza cel Mare, Băsescu dezbinare'!', ''Cuza a făcut armata modernă română, Băsescu o distruge!'', ''Vânzător de ţară!'', ''Mincinoşii!'', ''Demisia!'', ''Hoţii!'', ''Ruşine!''. De asemenea, ei i-au cerut şefului statului să părăsească Piaţa Unirii.
Din cauza huiduielilor, liderul de la Cotroceni a părăsit locul unde erau oficialităţile şi a mers să discute cu sindicaliştii.
''Ştie că noi suntem în piaţă, că noi îl huiduim şi a venit să discute cu noi. Preşedintele mi-a spus că sunt unul din cei care au primit miliardul la pensionare. I-am spus că poate Oprea a primit miliardul, căci dacă primeam aceşti bani, acum eram om de afaceri. Nu trebuia să vină în Piaţa Unirii, nu este bine primit la Iaşi'', ne-a declarat liderul si