Traian Băsescu nu este singurul politician român care a fost fluieraţi la Iaşi. Nici ministrul de Externe Teodor Baconschi şi nici şefa de la Turism Elena Udrea nu au scăpat de huiduielile mulţimii.
Mulţimea şi-a strigat nemulţumirea faţă de miniştrii cabinetului Boc, Teodor Baconschi şi Elena Udrea, în momentul în care au depus o coroană de flori din partea Guvernului la statuia lui Al.I.Cuza.
Apelul la unitate lansat de şeful diplomaţiei româneşti, Teodor Baconschi, a fost întâmpinat cu huiduieli de o parte din oamenii prezenţi la manifestările de Ziua Unirii Principatelor.
Baconschi le-a spus celor prezenţi că românii au datoria, indiferent de opţiunile politice, să le transmită generaţiilor viitoare un stat modern, iar "tensiunile artificiale împinse la extrem pa patima politică, uneori iraţională" nu este benefică, informează Mediafax.
"Majoritatea de bun simţ a românilor gândesc româneşte, ştiu cât de importantă este unitatea naţiunii", a susţinut Baconschi, care a subliniat că doar "prin muncă şi respect, nu prin manipulare, vom reuşi să depăşim acest moment".